Live

Sportivii români au câștigat șase medalii de aur, una de argint şi două de bronz la Europenele de canotaj Under-23

Data publicării:
Sportivii români au câștigat șase medalii de aur, una de argint şi două de bronz la Europenele de canotaj Under-23 Foto: Balint Czucz Photography/ Federatia Romana de Canotaj

Sportivii români au cucerit nouă medalii, dintre care şase de aur, una de argint şi două de bronz, duminică, la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Racice (Cehia).

Cosmin Iulian Pleşescu şi Fabrizio-Alexandru Scripcariu au cucerit aurul la dublu rame masculin (06:34.60), cu un avan de aproape patru secunde faţă de următorii clasaţi.

Aur au obţinut şi componenţii echipajului masculin de patru rame, Mateus-Simion Cozminciuc, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc şi Sergiu Anfimov (06:02.40), care au încheiat cu un avans de trei secunde faţă de medaliaţii cu argint, informează Agerpres.

Daria-Ioana Dinulescu, Gabriela Tivodariu, Iulica-Maria Ursu şi Denisa Cristina Ailincăi au câştigat aur la patru rame feminin (06:52.96), cu un avans de trei secunde.

Echipajul masculin de opt plus unu (Costi-Daniel Neagoe, Fabrizio-Alexandru Scripcariu, Antonel Avăcăriţei, Marian Ştefan Dunca, Nicolae Răzvan Stoian, Sebastian Alexandru Taşcă, Cosmin Iulian Pleşescu, Ştefan Bogdan Moaleş, Maria-Antonia Iancu) a cucerit aurul (05:43.89), cu un avans mai mare de trei secunde.

Mariana-Laura Dumitru şi Bianca-Camelia Ifteni au încheiat pe prima poziţie la dublu vâsle feminin (07:04.66), la o secundă de medaliatele cu argint.

Ultima medalie de aur a fost adusă într-o probă nouă, la opt plus unu mixt (Daria-Ioana Dinulescu, Gabriela Tivodariu, Mateus-Simion Cozminciuc, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc, Sergiu Anfimov, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cristina Alincăi şi Maria-Antonia Iancu), câştigată de România (06:02.37) cu un avans de cinci secunde.

Echipajul feminin de opt plus unu (Petruţa-Ionela Popa, Andreea Petras, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, Andreea Bianca Marin, Bianca-Elena Drăghici, Iuliana Irina Cantoriu, Iuliana Isabela Boldea, Irina Lucia Andreea Despa) a obţinut argintul (06:32.60), pentru o diferenţă de aproape trei secunde.

Medalii de bronz au cucerit Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică la dublu rame feminin (07:30.11) şi Anca-Andreea Culidiuc, Ioana Gabriela Cristescu, Sonia Teodora Biţă şi Stejara Olariu, la patru vâsle feminin (06:48.08).

La dublu vâsle masculin, Iosif Răzvan Buzău şi Marian Gabriel Guia au ocupat locul al treilea în Finala B (06:35.94) şi al nouălea la general.

La patru vâsle masculin, Bogdan Murariu, Jan Andrei Bercea, Sebastian Vasile Osoianu şi Ilie Lucian Aparaschivei au ocupat locul patru în Finala B (06:05.44) şi zece la general.

Rareş Daniel Başturea a fost al doilea în Finala C la schif simplu masculin (07:20.49) şi pe 14 la general.

România a cucerit nu mai puţin de nouă medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Edirne (Turcia), de anul trecut, în cele 11 Finale A.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipa României a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene Canotaj pentru Juniori din Germania

România a câștigat medalia de aur cu echipajul de 8+1 mixt la Campionatul Mondial de Canotaj. Proba a fost introdusă în premieră

Aur pentru România la proba de dublu rame feminin, la Campionatele Mondiale de la Shanghai

Sportivii români au câștigat 10 medalii la Campionatele Balcanice de Canotaj de la Ioannina, Grecia

Partenerii noștri