Live

Doi ciclişti au murit după ce li s-a făcut rău în timp ce participau la Turul Flandrei pentru amatori

Data actualizării: Data publicării:
Foto: X

Doi ciclişti amatori au murit sâmbătă după ce li s-a făcut rău în timp ce participau la Turul cicloturist al Flandrei, înaintea cursei rezervate profesioniştilor, au anunţat organizatorii „We Ride Flanders”, potrivit AFP.

Un ciclist olandez a murit după ce s-a simţit rău pe Taaienberg, o urcare abruptă la începutul traseului. „În ciuda asistenţei rapide şi a eforturilor de resuscitare, persoana a murit de insuficienţă cardiacă”, a explicat Gert Van Goolen, purtătorul de cuvânt al «We Ride Flanders», într-un comunicat.

Cealaltă victimă, cetăţean francez, a trebuit să fie resuscitată după ce s-a prăbuşit pe Vieux Quaremont în Kluisbergen, una dintre cele mai dificile zone ale traseului. Bărbatul a fost evacuat cu elicopterul, dar a murit la spital, notează AFP, citată de News.ro.

15.000 de persoane la start

Un al treilea participant a trebuit să fie transportat la spital după un incident pe Eikenberg, ale cărui circumstanţe nu sunt încă clare. Cursa a fost deviată în timpul acestor incidente.

Organizată cu o zi înainte de Turul Flandrei, versiunea pentru amatori a competiţiei a atras sâmbătă aproximativ 15.000 de cicloturişti pentru o cursă de 229 km, de la Bruges la Oudenaarde (nordul Belgiei).

Aproximativ 10 000 de străini, în special din Ţările de Jos, Franţa, Anglia şi Germania, au luat parte la cursă, potrivit agenţiei de presă Belga.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini de groază pe DN13: Grinzi metalice desprinse dintr-un camion au izbit un TIR. De ce au fost amendați ambii șoferi

Trei oameni au murit după ce elicopterul unei televiziuni s-a prăbuşit în timp ce filma un accident, în Los Angeles

Accident grav pe DN15: 2 oameni au murit și 4 au fost răniți, după ce un şofer de 71 de ani a intrat pe contrasens şi a lovit o mașină

Un copil de 10 ani a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe trotinetă, în centrul Capitalei

Partenerii noștri