Live

FIFA a stabilit gestul prin care fotbaliștii vor putea denunţa comportamentele rasiste

Data publicării:
FIFA a stabilit gestul prin care fotbaliștii vor putea denunţa comportamentele rasiste. Foto: Profimedia

Jucătorii de fotbal vor putea de acum înainte să semnaleze un gest sau un cuvânt rasist arbitrului făcând un X cu mâinile, a anunţat vineri FIFA. Decizia face parte din lupta împotriva discriminării care subminează fotbalul, potrivit AFP.

Organismul conducător al fotbalului mondial a precizat că rasismul va constitui o infracţiune specifică în codul disciplinar al acestui sport, cu sancţiuni „severe”, inclusiv pierderea unui meci.

O „poziţie globală împotriva rasismului” a fost adoptată la Congresul anual al celor 211 de membri ai FIFA de la Bangkok, după câteva luni de consultare cu jucătorii care au suferit abuzuri din partea adversarilor sau a suporterilor.

Starul lui Real Madrid, brazilianul Vinicius Junior, este una dintre cele mai puternice voci care denunţă rasismul în fotbal, relatează Agerpres.

Vizat frecvent de insulte de acest tip pe stadioanele spaniole, atacantul de 23 de ani a izbucnit recent în plâns în timp ce vorbea la o conferinţă de presă despre această luptă împotriva discriminării, pentru care a fost organizat un meci amical simbolic între Spania şi Brazilia. la sfârşitul lunii martie.

Mai multe meciuri de fotbal, în special în Europa, au fost perturbate în ultimele săptămâni de incidente rasiste în tribune, care uneori au forţat arbitrii să întrerupă partidele.

„Sunt probleme în fotbal”, a recunoscut în aprilie preşedintele Federaţiei internaţionale, Gianni Infantino, care a îndemnat recent „să fim uniţi pentru a lupta împotriva rasismului şi violenţei”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Doi campioni mondiali, pe prima pagină în Spania: ”S-au afișat împreună”. Unul dintre ei e căsătorit și are un copil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Infantino nu va fi obligat să ofere explicații CIO cu privire la implicarea lui Trump în anularea cartonașului roșu primit de Balogun

64 de echipe naționale și 128 de meciuri. Cum ar putea arăta cea mai mare Cupă Mondială de fotbal din istorie în 2030

CM 2026. Fiscul american a pus ochii pe premiul uriaș câştigat de Spania: „Ştiau la ce să se aştepte când au venit aici”

Donald Trump vrea ca Gianni Infantino să devină următorul secretar general al ONU

Partenerii noștri