Live

Urs ucis într-un accident rutier în Buzău. Garda de Mediu și Poliția au deschis o anchetă

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) - Comisariatul Județean (CJ) Buzău, alături de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au demarat o anchetă după ce a fost sesizată uciderea unui urs, în urma unui accident de circulație.

Potrivit Gărzii de Mediu, evenimentul a fost anunțat de către reprezentanți ai Primăriei Cislău.

„În data de 19.01.2026, un reprezentant al Primăriei Cislău a informat telefonic GNM - CJ Buzău cu privire la uciderea accidentală a unui urs, pe raza satului Gura Bâscei, comuna Cislău, la ieșirea spre satul Bâscenii de Jos, comuna Calvini. O echipă de comisari a efectuat un control neplanificat (...) la locația menționată. A fost identificat cadavrul unui urs, cauza decesului fiind un eveniment rutier, petrecut în seara zilei de 18.01.2026, fapt relatat de către reprezentanții Postului de Poliție Cislău. Echipa de comisari (...) a impus reprezentantului UAT Cislău transportarea cadavrului ursului la societatea cu care aceasta deține contract de prestare servicii, colectare,”', a transmis, miercuri, GNM-CJ Buzău.

Având în vedere că decesul exemplarului de urs a survenit în urma unui accident rutier, ancheta a fost preluată de către polițiști.

„La data de 19 ianuarie, polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul a surprins și a accidentat un urs. Din primele verificări a reieșit că autovehiculul condus în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, pe DJ 102B, dinspre Cislău către Calvini, de către un șofer de 25 de ani, din Calvini, ar fi surprins și ar fi accidentat un urs. În urma incidentului, nu au rezultat victime omenești. Polițiștii au soluționat evenimentul rutier în condițiile legii, fiind eliberată autorizație de reparație pentru mașina avariată în urma impactului”, a transmis IPJ Buzău.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi date în cazul accidentului din Timiș: șoferul avea în sânge un cocktail de droguri. Ce arată raportul toxicologic

Cazul accidentului cu 7 morți din Timiș. Doi dintre supraviețuitorii tragediei vor fi transportați în Grecia cu un avion militar

Accident auto soldat cu un mort și șase răniți, în județul Buzău. Autoritățile au anunțat inițial două decese

Mesaj sfâșietor de la preşedintele clubului PAOK, după ce suporteri greci au murit într-un cumplit accident rutier în Timiş

Partenerii noștri