Bolojan, despre legea salarizării: Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlament. Ce se întâmplă dacă nu se adoptă
Proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public nu este încă finalizat, dar va face obiectul unei dezbateri parlamentare, transmite premierul interimar, Ilie Bolojan.
Oficialul a explicat de ce nu a fost adoptată încă legea salarizării în sistemul bugetar, deși este un act normativ prioritar.
„Un proiect care nu a fost, din păcate, încă finalizat este cel legat de salarizare. Discuţiile pe salarizare au continuat şi astăzi, vor continua şi mâine şi, dacă e să fac o apreciere personală, consider că în faza în care suntem este puţin probabil să avem o dezbatere a acestui proiect săptămâna viitoare.
Consider că în două - trei zile discuţiile ar putea fi încheiate, în aşa fel încât într-o nouă sesiune extraordinară, la începutul lunii august, în prima săptămână, Parlamentul să discute şi această lege foarte importantă”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susținută joi, 23 iulie, la Palatul Victoria.
Cu această ocazie, șeful Executivului a punctat necesitatea adoptării proiectelor de lege aflate în lucru.
„Adoptând aceste proiecte de legi, ne intră direct grant-uri care, cumulat în următoarele trei luni, înseamnă 1,6 miliarde plus 3 miliarde, deci 4,6 miliarde euro. Asta înseamnă consolidarea încrederii pentru că acest program a fost asumat de către toate guvernele României din 2021, deci de către toată clasa politică și asta înseamnă încredere pentru România, încredere în respectarea angajamentelor și în seriozitatea noastră, dar, așa cum v-am spus, înseamnă și o societate care este mai așezată, care este bazată pe reguli, pentru că fiecare proiect de lege, care înseamnă reformă, introduce reguli, stabilește mecanisme care nu mai permit abordările discreționare și care stabilesc lucruri cât se poate de clare”, susține Bolojan.
Legea salarizării, un proiect tergiversat
Problemele pe legea salarizării nu sunt noi. Însă adoptarea unui draft care să mulțumească toate părțile implicate și să devină lege se transformă amânare continuă.
„Unul din proiectele cele mai dificile, care a fost asumat în urmă cu patru ani, dar pasat de toate guvernele, este cel legat de legea salarizării. Așa cum știți, el trebuia adoptat anii trecuți, dar, din păcate, fiind un proiect dificil, pe care oricum îl faci, nu poți mulțumi toate categoriile care sunt impactate, el a fost amânat, dar am considerat, chiar dacă suntem pe ultima sută de metri, noi nu trebuie să ne prioritizăm imaginea, ci să prioritizăm interesul României.
Și este o lege care introduce mai multă echitate în salarii, este o lege care este gândită conform puterii actuale a economiei românești, fără să mai recurgem la împrumuturi care depășesc suportabilitatea României și este un mecanism stabil care înseamnă că avem o valoare de referință care se indexează în funcție de dinamica economică, iar salariile ar urma să crească conform creșterii economiei.
De asemenea, este un proiect care face ca cei care sunt rămași în urmă, din punct de vedere al salarizării, pentru că avem foarte multe discrepanțe în sectorul public din punct de vedere al salarizării, să-i ajungă în timp, din urmă, pe cei care astăzi, prin diferite mecanisme, sporuri, alte aspecte de genul acesta, au salarii mult mai mari, generând foarte multe discrepanțe în sectorul public și nemulțumire atât din interior, dar și din sectorul privat”, precizează Bolojan.
Ce se întâmplă dacă proiectul nu este adoptat
Ilie Bolojan a explicat riscurile la care se supune societatea românească dacă nu adoptă proiectul pe salarizare.
„Consider că adoptarea acestui proiect este un lucru important pentru România, nu e un proiect perfect, nu poți să ai proiecte perfecte pe astfel de legislații, dar aduce predictibilitate, aduce mai multă echitate, iar în termen de impact financiar, neadoptarea proiectului, în primul rând, ne aduce o pierdere importantă de 770 de milioane de euro, dar nu face nici o economie la cheltuielile de salarii.
De ce? Vă rog să vă gândiți că dacă acest proiect nu se aplică, indiferent ce guverne vom avea în toamna acestui an, începând cu data de 1 ianuarie vor fi indexate salariile, cu ce valoare vor fi indexate, cel puțin cu inflația pe un an de zile, pentru că, așa cum știți, de doi ani de zile avem o inflație cumulată, sunt plafonate salariile, iar o indexare, cu o cifră de aproximativ 7% de exemplu, ne duce exact la această creștere de 12 miliarde.
Prin urmare, nu doar că nu vom avea niciun fel de economie, dar nedreptățile care astăzi sunt și inechitățile vor fi și mai mult potențate, pentru că va fi o creștere, cei care au mult mai mult vor primi și mai mult, iar cei care au mai puțin vor primi și mai puțin, cumulat, așa cum v-am spus, cu pierderea acestei sume importante”, avertizează premierul interimar.