BRADUL CU POVEȘTI. Voluntar pentru cei vârstnici. Carmen Peniuc lucra într-o corporaţie, dar şi-a dorit să ajute bătrânii
Unul dintre ei este Carmen Peniuc, voluntar la Fundaţia Principesa Margareta. Carmen a învăţat că micile gesturi înseamnă enorm pentru bunicii care nici nu mai îndrăznesc să spere că cineva le va trece pragul.
Dacă e marţi, Carmen o vizitează negreşit pe tanti Natalia, aşa cum îi place să i se spună. Nu vine să o ajute la vreo treabă din gospodărie, gazda se descurcă încă foarte bine singură. Vine doar să-i ţină companie şi să povestească împreună pentru câteva ore.
Doamna Natalia are 94 de ani, dar e plină de energie şi te copleşeşte din primul moment cu optimismul ei. În tinereţe, îi plăcea să meargă pe munte. Acum a rămas singură, dar se bucură că are cu cine împărtăşi amintirile. Multe strânse într-o cutie cu fotografii.
Când nu vine Carmen să o viziteze, rar se întâmplă ca cineva să îi calce pragul. Are însă trei prieteni care îi ţin de urât. Două pisici şi un căţel.
„Mă scol din pat şi am aşa o stare proastă. Şi mă întreb de ce. Şi ia hai să dansăm. Şi iau pisicu' în braţe sau căţelul şi dansez cu el prin casă şi cânt. Singurătatea mă omoară şi trebuie să vorbesc cu pisicii, cu mine”, povestește bătrâna.
Carmen este traducător şi a devenit voluntar la Fundaţia Principesa Margareta în urmă cu doi ani şi jumătate. A lucrat 15 ani într-o corporaţie farmaceutică şi nu se simţea împlinită. Privea cu jind la cei care îşi dedicau dezinteresat o parte din timpul lor altor oameni. Aşa că a hotărât să facă o schimbare.
„Intervine sentimentul ăsta creştin de a fi util, de a ajuta acolo unde e nevoie. Eu am lucrat foarte mult în corporaţii. Simţeam că mă înstrăinează de mine însămi şi de partea sensibilă a lucrurilor”, mărturisește Carmen.
„Carmen este un om excepţional. Şi când îmi spune ea tanti Natalia mă unge pe suflet”, spune bătrâna.
Se plimbă prin parc, merg la doctor sau pur şi simplu stau de vorbă.
„Uneori mai şi bârfim, ca fetele, e simpatic, e aşa, spumos. Asta-mi place şi asta o fac cu bucurie. Dacă nu o faci din tot sufletul, n-o mai faci. Nu poţi s-o faci ca şi cum te-ai duce undeva unde nu-ţi place că de acolo îţi iei salariu”, este de părere Carmen Peniuc.
Carmen nu primeşte salariu, dar are un angajament. Pe care l-a făcut cu drag şi care i-a adus bucurie înzecită. Îşi aminteşte că la început a vrut să se apropie de bătrâni şi din curiozitate: „Am simţit că mă potrivesc cu cei în vârstă pentru că şi eu merg pe drumul ăsta, toţi mergem, dar am vrut să văd cum e. Pentru că mi s-a părut că bătrâneţea nu este un lucru prea agreat nici de cel care îmbătrâneşte, nici de cei din jur. După aceea am realizat că te faci şi util. Laşi o bucurie, umpli sufletul cuiva”.
Iar bucuria din ochii unui bătrân nu se compară cu nimic, spune Carmen. E semnul că a fost alungată suferinţa cea mai grea: singurătatea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
