Analiză Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu peste 31.000 în prima lună din 2026 față de decembrie 2025. Expert: „E o perioadă de ajustare”

Andreea Dobra Data actualizării: Data publicării:
vanzari locuinte imobiliare
Foto care are un caracter ilustrativ / Getty Images

Numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut semnificativ în prima lună a anului 2026, pe fondul unei perioade sezonier mai lente și al unei prudențe crescute în rândul cumpărătorilor, spune Alexandru Ispir, expert în imobiliare, pentru Digi24.ro. În total, în luna ianuarie au fost vândute 24.598 de imobile la nivel național, cu 31.605 mai puține față de luna decembrie și cu 6.236 mai puține comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate de ANCPI. 

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București, unde s-au tranzacționat 4.159 de proprietăți, urmat de județele Ilfov, cu 1.799 de tranzacții, și Brașov, cu 1.273.

La polul opus se află județele Teleorman, cu doar 41 de imobile vândute, Călărași cu  121 și Sălaj cu 169, datele reflectând diferențe importante de dezvoltare economică între regiuni.

În ceea ce privește reședințele de județ, cele mai multe tranzacții au avut loc în Brașov, cu 696, urmat de Constanța, cu 365, și Suceava, cu 360. Cele mai puține vânzări au fost consemnate în Alexandria, cu 3, Miercurea-Ciuc, cu 10, și Giurgiu, cu 19. 

Piața imobiliară, între sezonalitate și prudență

Potrivit lui Alexandru Ispir, scăderea din ianuarie are în primul rând o componentă sezonieră, prima lună a anului fiind în mod tradițional una dintre cele mai lente pentru piața imobiliară, influențată de perioada sărbătorilor și de amânarea deciziilor majore de achiziție.

Expertul a subliniat însă că, raportat la ianuarie 2025, se observă și o schimbare de comportament în rândul cumpărătorilor.

Aceștia analizează mai atent costurile totale ale achiziției, nivelul dobânzilor și perspectivele economice, ceea ce indică mai degrabă o etapă de ajustare decât o răcire accentuată a pieței.

În acest context, Bucureștiul rămâne principalul motor al pieței imobiliare din România, datorită concentrării economice, nivelului salariilor și numărului mare de locuri de muncă, în timp ce județele cu activitate redusă reflectă o cerere limitată, mobilitate scăzută a populației și acces mai dificil la finanțare bancară.

Mai puține ipoteci, dar valori mai mari ale creditelor

Numărul ipotecilor înregistrate la nivel național a fost de 14.830 în ianuarie 2026, cu 5.855 mai mic față de aceeași lună a anului trecut. Cele mai multe operațiuni au fost înregistrate în București, cu 2.564, urmat de Ilfov, cu 1.336, și Timiș, cu 823, în timp ce la polul opus se află Harghita, cu 27, Teleorman, cu 39, și Gorj, cu 46.

Potrivit lui Alexandru Ispir, această evoluție indică o schimbare a profilului cumpărătorului. Deși numărul creditelor este mai mic, valorile acestora sunt mai mari, ceea ce poate indica achiziția unor locuințe mai scumpe sau un apetit mai mare pentru finanțare, pe fondul creșterii prețurilor din 2025 și al inflației.

Ilfovul câștigă teren pe fondul extinderii Capitalei

Zona periurbană continuă să atragă interesul cumpărătorilor, iar Ilfov beneficiază direct de extinderea Bucureștiului. Prețurile mai accesibile, proiectele rezidențiale noi și dorința pentru locuințe mai spațioase au mutat o parte importantă din cerere în afara Capitalei.

Potrivit expertului, această tendință pune presiune pe infrastructură, dar contribuie în același timp la dezvoltarea localităților din jurul Bucureștiului, care încep să se transforme din zone-dormitor în comunități funcționale.

În luna ianuarie 2026, cele mai multe terenuri agricole au fost vândute în județele Buzău, cu 436, Dolj, cu 312, și Tulcea, cu 275.

Specialistul explică faptul că interesul crescut pentru acest segment indică atât investiții pe termen lung, cât și anticiparea unor dezvoltări viitoare.

Terenul agricol este văzut de investitori ca o formă de protecție a capitalului, dar și ca o oportunitate pentru schimbări de destinație, dezvoltări logistice, industriale sau rezidențiale pe termen mediu și lung.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine