Helmut Stürmer, unul dintre cei mai importanţi scenografi români, a murit la vârsta de 83 de ani

Data publicării:
560443311_1135019122119959_2555348604032499523_n
Foto via Facebook.com / TNB

Helmut Stürmer, personalitate marcantă a scenografiei internaţionale, a murit la vârsta de 83 de ani, anunţă Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

În scenografiile sale, „spaţiul e cel mai important - nu decorativismul”.

Helmut Stürmer s-a născut în anul 1942, la Timişoara. În 1967, a absolvit Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, la clasa profesorului Paul Bortnovski. Între anii 1968 şi 1977 este scenograf la Teatrul de Stat din Sibiu şi la Bulandra din Bucureşti. Tot în această perioadă, pe lângă nenumărate spectacole pentru teatrele din Arad, Cluj, Braşov, Bucureşti, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara, face scenografia şi pentru cinci filme artistice, în regia lui Dan Piţa & Mircea Veroiu, Radu Gabrea şi Alexandru Tatos, scrie News.ro.

În 1971 şi 1975, la invitaţia Teatrului Municipal din Köln, este scenograful unor spectacole regizate de David Esrig şi Roberto Ciulli. A urmat, la Teatrul Municipal din München (1976) şi la Old Tote Theater din Sydney (1977), spectacolul „Azilul de noapte”, în regia lui Liviu Ciulei.

În 1977, Helmut Stürmer se stabileşte în Germania, iar în următorii 30 de ani a lucrat, printre altele, la Théatre de la Ville din Paris, Deutsches Schauspielhaus din Hamburg, Theatre de l'Union din Limoges, Opera din Karlsruhe, Teatrele Naţionale din Craiova şi Cluj, Opera din Bonn, Royal Shakespeare Company, colaborând adesea cu Silviu Purcărete.

În Germania este cunoscut mai ales pentru realizarea scenografiilor pentru diverse opere. El a realizat decorul spectacolului „Faust” din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete şi a spectacolului „Hamlet” de la Teatrul Naţional din Cluj, în regia lui Vlad Mugur. A fost distins cu premiul UNITER pentru scenografie pentru ambele opere. În 2007 şi 2011 a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună scenografie a anului acordat de Asociaţia Criticilor de Teatru Maghiari, pentru scenografia spectacolelor „Troilus şi Cresida” (Budapesta) şi „Scapino” (Debreţin).

În stagiunea curentă a TNB, scenografia spectacolului „Mary Stuart”, de Andrei Şerban, este realizată de Stürmer.

Filme cu scenografia semnată Helmut Stürmer:

  • „Nunta de piatră”, regia Dan Piţa şi Mircea Veroiu
  • „Duhul aurului”, regia Dan Piţa şi Mircea Veroiu
  • „Dincolo de nisipuri”, regia Radu Gabrea
  • „Tănase Scatiu”, regia Dan Piţa
  • „Rătăcire”, regia Alexandru Tatos

Spectacole a căror scenografie a fost semnată Helmut Stürmer

  • „Ubu înlănţuit”, regia Tompa Gabor, Teatrul de Comedie Bucureşti
  • „Noul locatar”, regia Tompa Gabor, Northern Stage Ensemble, Newcastle
  • „Lulu”, regia Silviu Purcarete, Teatrul Radu Stanca, Sibiu
  • „Troilus şi Cressida”, regia Silviu Purcărete, Teatrul "Katona Jozsef" din Budapesta
  • „Faust”, regia Silviu Purcărete, Teatrul Radu Stanca, Sibiu
  • „Rinocerii”, regia Tompa Gabor, Teatrul Radu Stanca, Sibiu
  • „Hamlet”, regia Vlad Mugur, Teatrul Naţional Cluj
  • „A douăsprezecea noapte”, regia Beatrice Rancea, Teatrul Naţional Iaşi

Premii:

  • Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie pentru spectacolul „Aşa este (dacă vi se pare)” (Teatrul Naţional din Craiova, regia Vlad Mugur, 2001)
  • Premiul UNITER pentru întreaga activitate şi premiul Festivalului Teatrelor Maghiare din Pécs pentru cel mai bun decor şi cele mai bune costume ale stagiunii 2005 -2006, pentru spectacolul „Troilus şi Cresida” de la Teatrul „Katona Jószef” din Budapesta, regia Silviu Purcărete
  • Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru „Hamlet” de Shakespeare, Teatrul Nottara, regia Dinu Cernescu (1974)
  • Premiul Criticii, pentru „Tănase Scatiu”, regia Dan Piţa (1975)
  • Premiul UNITER pentru întreaga activitate

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”