Un pește preferat de românii care merg în vacanță în Grecia sau Italia va fi aclimatizat și în Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
biban de mare
Bibanul de mare, preferat de români când merg în vacanţă în Grecia sau Italia, ar putea ajunge şi în Marea Neagră. FOTO: Profimedia Images

Bibanul de mare, preferat de români când merg în vacanţă în Grecia sau Italia, ar putea ajunge şi în Marea Neagră. Oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Marine încearcă acum să aclimatizeze specia şi în Marea Neagră. Au adus 150 de pești din Mediterană și timp de un an îi vor monitoriza pentru a vedea dacă se pot adapta condiţiilor de aici.

Lotul este adus din Italia și găzduit într-un tanc cu apă sărată.

Victor Niţă, cercetător științific: "Am adus un lot din Italia, din Marea Adriatică, un lot de 200 de exemplare. Urmează să efectuăm transferul acestora în apa de Marea Neagră și să urmărim adaptabilitatea, stresul dacă există și ritmul de creștere."

Specialiştii sunt optimişti că bibanul va putea fi aclimatizat uşor condiţiilor din Marea Neagră.

Magda Nenciu, cercetător ştiinţific: "Dorada a împlinit un an de când se află la noi în laborator. Au venit, ca şi lavracul pe care l-aţi văzut mai devreme, la o dimensiune de 5-7 grame şi în decurs de un an au ajuns să depăşească 500 de grame. Au depășit prima talie comercială și pot fi practic comercializate aceste exemplare pentru consum."

Laurenţiu Mirea, presedintele Federaţiei Pescarilor de la Marea Neagră: "Noi considerăm că este un peşte bun, are valoare economică, dacă stăm să îl comparăm cu hamsia, de exemplu, sau cu stavridele. În ultimii 3-4 ani, pescarii, accidental și nu cantități foarte mari, au prins biban de mare".

În restaurantele din țară, dar și din străinătate, bibanul este la mare căutare.

Adrian Sasu - manager de cherhana: "De cele mai multe ori, clienții îl cer pe tigaie sau la grill, să nu fie foarte mult gătit pentru că în momentul acela prospețimea și tot gustul lui se cam duc."

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...