Educația gratuită este un drept constituțional. Îl regăsim la articolul 32 din Constituția României. De-a lungul ultimilor 33 de ani, s-au strecurat însă atât de multe lacune în sistemul de învățământ încât școala românească la care merg cei mici este – și, fără măsuri concrete, pare că va rămâne - departe de gratuitate.
Finanțarea de bază asigurată de stat ar trebui, în teorie, să poată acoperi toate cerințele minimale pentru buna desfășurare a orelor. În realitate, profesorii rămân prost plătiți, părinții sunt adesea nevoiți să scoată bani din propriul buzunar pentru dotarea clasei, iar cei mai mulți dintre ei apelează și la meditații. Teoria din lege este departe de ceea ce trăiesc copiii, părinții și profesorii în învățământul „asigurat" de stat.
Comisia de insolvență la nivel central a publicat o statistică referitoare la coșul minim al unei familii cu doi copii. În mediul urban, suma necesară unui trai decent pentru o astfel de familie ar fi, conform studiului, 3.300 de lei, iar la sate vorbim de 2.600 de lei pentru aceeași familie cu doi copii. În viața reală, dincolo de statistici, când ne confruntăm cu o inflație de 15%, scumpiri necontrolate la carburanți și alimente, dar și cu taxele suplimentare pe muncă adăugate recent de Guvern, cifrele finale sunt departe de noi. Conform aceleiași statistici, a treia cea mai mare cheltuială a unei familii cu doi copii, după alimente și facturi, ține de educație, cultură și recreere. Un studiu realizat de Salvați Copiii din 2021 arată că aproape jumătate dintre părinți cheltuiau mai mult de 5.000 de lei pentru educație pe parcursul anului.
Marea rușine a învățământului românesc rămâne acceptarea forțată a meditațiilor ca un element integrat în educația gratuită a copiilor. Mai mult, din cel mai recent sondaj referitor la costurile educației gratuite, realizat de Salvați Copiii în 2018, rezultă că doar costul mediu al meditațiilor, la care apelau 40% dintre familii, era unul similar cu cheltuielile pe manuale, culegeri, rechizite, transport și mâncarea celor mici cât sunt la școală, toate însumate. Cu alte cuvinte, meditațiile egalează toate costurile vizibile din educație la un loc și reprezintă aproape jumătate din bugetul unei familii atunci când vine vorba de educație.
Pe cât de simple sunt soluțiile care să amelioreze toate costurile ascunse din învățământ aruncate pe umerii părinților, pe atât de ignorate rămân ele de Guvern. În primul rând, programa școlară trebuie reformată pe bune și spre binele elevilor. Ministerul Educației are instrumentele necesare să demareze o serie de ample consultări astfel încât să fie ușurată programa elevilor, să ducă educația dinspre „memorare" către stimularea gândirii critice. Dacă ne concentrăm pe înțelegerea informației primită la clasă, în loc de cantitatea de informații predate, atunci și nevoia celor mici de lecții suplimentare va scădea.
Ne costă și felul în care sunt conduse și gestionate școlile, ca instituții. Avem inspectorate școlare puternic politizate cu decizii care nu țin cont de nevoile copiilor sau care să ajute la diminuarea problemelor cu care se confruntă sistemul. Desființarea inspectoratelor și mutarea centrului de decizie de la nivelul politic - minister și primărie - la nivelul Consiliului de Administrație ar aduce puterea mai aproape de elev și de nevoile lui.
Un alt cost invizibil în lege, căci este asigurat doar în teorie, este cel al transportului elevilor către școală. Avem nevoie ca toți copiii să poată ajunge la ore, inclusiv cei care fac naveta. Avem nevoie de decontări complete ale transportului venite fără întârzieri.
Un program tip „Școală după Școală" ar contribui la reducerea unui fenomen dureros pe care trebuie să îl abordăm la fiecare dezbatere pe teme din educație, acela al abandonului școlar. Suntem lideri europeni detașați pe rușinoasa listă neagră a ratelor de abandon școlar. În Parlament, USR a propus ca existentul program pilot „Masă Caldă în Școli" să devină permanent și implementat la nivel național, astfel încât să ajungă la toți copiii care au nevoie de el.
Multe dintre aceste soluții care ar face sistemul de învățământ să funcționeze necesită prioritizarea educației prin finanțare. Avem șansa ca din PNRR-ul României să beneficiem de sume de bani dedicate educației. 9% din PNRR, procentul alocat educației, depinde însă de îndeplinirea jaloanelor la timp de către Guvern. Trebui să ne îndreptăm urgent atenția către măsuri concrete, corecte și asumate care să aibă impact pozitiv atât pentru elevi, cât și pentru părinți.
