Declarația Universală a Drepturilor Omului reprezintă, poate, cea mai importantă realizare a umanității în domeniul social. Constituie, în fapt, vocabularul dezbaterii firești în societatea umană – jaloanele în funcție de care decidem colectiv. Am ajuns cu greu la acest construct consensual, dar consensul însuși este suficient pentru legitimarea lor.
Prima teză a Declarației este că ne naștem liberi și egali în demnitate și drepturi. Așadar drepturile și libertățile nu ne sunt oferite, nu reprezintă favoruri ale apartenenței la o suprastructură socială sau statală, ci sunt inerente condiției umane. Sunt accesibile în mod egal și non-discrimnatoriu. Sunt, de fapt, cea mai importantă resursă a ființei umane. De asemenea, aceste drepturi sunt inalienabile și imprescriptibile și trebuie să constituie substanța primordială care permează corpus juris al unei țări. Oricine trebuie să aibă dreptul de a avea drepturi. Sunt de asemenea transculturale și universale pentru că lexiconul și conceptele sunt invariabil accesibile, chiar comune oricărei culturi.
O altă teză, și aici aș vrea să insist, este aceea că drepturile fundamentale sunt indivizibile și interdependente. Adică, la nivel normativ și operațional, fiecare drept este indispensabil și egal necesar exercițiului celorlalte. Pentru ca drepturile să nu fie normate arbitrar și incomplet, indivizibilitatea lor este un principiu fundamental.
Portavocile libertății absolute ieșite în spațiul public în perioada de criză pe care o traversăm, sprijiniți programatic de partidul AUR, clamează încălcarea abuzivă și flagrantă a dreptului la liberă circulație și la liberă asociere - restricții temporare, din rațiuni epidemiologice pe care autoritățile le-au impus în starea de urgență și în starea de alertă. “Eroii” luptei împotriva jugului epidemiologic ignoră cu desăvârșire dreptul la sănătate și viață al celorlalți, drept pe care cu toții trebuie să îl prezervăm. În ciuda catastrofei din spitale, “apărătorii drepturilor românilor” îndeamnă direct și asumat la renunțarea la însuși instrumentele esențiale de protecție în fața epidemiei – vaccinul și măsurile igienico-sanitare. AUR a incorporat, doctrinar chiar, această revoltă împotriva contemporaneității și trafichează public nesupunerea imună, legând-o utopic de libertatea individuală. În fapt, vulnerabilizează milioane de oameni
Așadar, calcă în picioare principiul indivizibilității care este tocmai garantul accesului egal și universal la exercițiul tuturor drepturilor fundamentale.
Suntem în situația în care exercitarea fără discernământ, fără minime condiții de securitate epidemiologică a libertății absolute de mișcare periclitează viața celuilalt. Din această rațiune, art. 53 din Constituția României prevede condițiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns; iar sănătatea publică este una dintre aceste condiții tocmai pentru ca, în situații excepționale, celelalte drepturi să fie prezervate în măsura în care exercitarea lor simultană colizionează.
Sacralizarea și decuparea libertății absolute din structura compactă și indivizibilă a drepturilor și libertăților, egocentrarea perspectivei libertății individuale conduce în fapt la negarea tuturor drepturilor și a celuilalt. Accesarea indivizibilă și universală a drepturilor tuturor este singura garanție a existenței acestor drepturi.
Cuvintele ucid uneori. Azi, în România, cuvintele mincinoase ale antivaccinistilor militanți neagă dreptul la viață și ucid oameni. Azi, 442 de oameni.
