Editorial Planul european de relansare economică

Consiliul European de joi s-a soldat cu o amânare. Ceea ce este mai mult decât eșecul de la summit-ul online al șefilor de state și guverne de acum o lună. Așadar, mai așteptăm câteva săptămâni până când Comisia Europeană va prezenta un plan de ieșire din criză. Căci aceasta a fost concluzia reuniunii de joi. La jumătatea lunii mai, adică la două luni de la intrarea în izolare socială și blocaj economic, vor începe negocierile propriu-zise între statele UE privind instrumentul de stimulare a redresării.

S-a făcut, însă, un progres: de la divergența netă Nord-Sud pe tema solidarității europene, s-a ajuns la un acord de principiu privind crearea fondului de relansare economică. Rămâne de văzut care va fi ponderea subvențiilor - variantă pentru care pledează Spania și alte țări puternic îndatorate - și care va fi proporția împrumuturilor, promovate de Olanda, Austria și alte state ce reproșează flancului sudic lipsa de rigoare bugetară și de reforme.

Îmi pare rău că liderii celor 27 de țări membre n-au ținut cont de avertismentul transmis de președinta Băncii Centrale Europene. Există riscul ca UE „să acționeze prea puțin și prea târziu” împotriva consecințelor economice ale pandemiei, spunea Christine Lagarde.

Esențial este ca Europa să nu se blocheze în clivajele scoase la iveală de criza financiară din 2009, pentru că atunci urmările vor fi catastrofale, în condițiile în care FMI estimează deja că UE va înregistra în acest an o cădere record a PIB-ului, de 7,1%. Contractarea economiei va însemna o scădere a exporturilor UE cu 9,2% (285 miliarde de euro), potrivit previziunilor de moment ale comisarului european pentru Comerț.

Comisia Europeană lucrează acum la un proiect de relansare ce va totaliza 2000 de miliarde de euro. O parte din buget va fi împrumutată de Comisie de pe piețele internaționale. Rămâne de văzut în ce condiții se poate obține împrumutul și, mai ales, în ce condiții vor ajunge acești bani la statele membre.

Există, totodată, discuții la Bruxelles privind realocarea a 50 de miliarde de euro din fondurile de coeziune către susținerea IMM-urilor, sistemele medicale și măsuri sociale. O asemenea direcționare ne privește în mod direct, pentru că politica de coeziune vizează armonizarea gradului de dezvoltare între țările Uniunii. De aceea, cred că România trebuie să se ralieze propunerii Spaniei de menținere, și în cadrul financiar 2021-2027, a bugetelor pentru coeziune și politica agricolă comună, odată cu creșterea plafonului resurselor proprii ale UE.

Mi se pare încurajator că și Comisia aderă la ideea unui buget european solid, ca bază a unui Plan Marshall post-pandemie. Ar fi, pe termen scurt, și o garanție pentru piețele de capital în vederea împrumuturilor necesare. În Parlamentul European, am votat săptămâna trecută o rezoluție prin care cerem majorarea resurselor proprii ale UE pentru a-i reduce dependența de contribuțiile naționale.

În varianta optimistă, planul de relansare va fi adoptat undeva spre luna iunie. Ceea ce ar coincide, sperăm, cu diminuarea crizei sanitare și reluarea activităților economice.

În concluzie, vestea bună e că liderii țărilor UE au decis o acțiune solidară. Vestea proastă pentru decidenți este că nimeni în Europa nu va mai accepta un nou deceniu de austeritate. Rămâne de văzut, așadar, cât va dura și cum se va traduce în fapt organizarea solidarității.