Guvernul lansează contractările şi plăţile la programele regionale 2021–2027 din fonduri UE. Câți bani sunt pe proiecte locale în 2026

Data publicării:
nazare ministrul finantelor bolos
Foto: Alexandru Nazare/ Facebook

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă luni că a semnat convenţiile pentru lansarea contractărilor şi plăţilor aferente celor 8 programe regionale 2021–2027 pentru bugetul din acest an şi, în plus, a flexibilizat mecanismele de finanţare astfel că 3,45 de miliarde de euro vor putea merge către noi proiecte locale, începând din 2026: pentru infrastructură regională şi judeţeană, educaţie, mobilitate, dezvoltare urbană, eficienţă energetică, cultură, patrimoniu şi sprijin pentru mediul de afaceri. 

„O nouă etapă de dezvoltare regională pentru România: am semnat convenţiile pentru lansarea contractărilor şi plăţilor aferente celor 8 programe regionale 2021–2027 pentru bugetul din acest an, pentru a accelera investiţiile din fonduri europene în toate regiunile ţării. În plus, am flexibilizat mecanismele de finanţare: 3,45 mld. euro vor putea merge către noi proiecte locale, chiar din 2026 – pentru infrastructură regională şi judeţeană, educaţie, mobilitate, dezvoltare urbană, eficienţă energetică, cultură, patrimoniu şi sprijin pentru mediul de afaceri”, transmite ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, conform News.ro. 

Ministrul precizează că a semnat săptămâna trecută convenţiile de finanţare aferente bugetului pe anul 2026 pentru implementarea financiară a celor 8 programe regionale 2021–2027, gestionate descentralizat prin Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) – programele prin care sunt finanţate investiţiile locale din fiecare regiune a României, de la drumuri şi spitale până la sprijin pentru IMM-uri, digitalizare şi regenerare urbană. 

„Este primul exerciţiu financiar european în care aceste fonduri sunt gestionate direct la nivel regional, mai aproape de comunităţi şi de nevoile reale ale acestora”, subliniază Nazare. 

Potrivit ministrului, cele 8 programe regionale, lansate în cadrul Politicii de Coeziune 2021–2027 a Uniunii Europene, au o alocare totală de 11,5 miliarde euro şi reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente pentru modernizarea şi dezvoltarea echilibrată a României. 

„Astfel, în concret vorbim despre mai multe proiecte locale finanţate şi implementate mai rapid, prin accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi prin mecanisme mai simple de cofinanţare şi acoperire a cheltuielilor neeligibile. Acest lucru înseamnă investiţii care ajung mai repede în comunităţi şi mai puţine proiecte blocate din lipsă de finanţare, aproximativ 3,45 miliarde de euro suplimentari disponibili pentru noi proiecte regionale încă din acest an, prin flexibilizarea implementării financiare a programelor regionale”, explică el. 

Ministrul Finanţelor mai declară că obiectivul este o absorbţie cât mai apropiată de 100% până în 2029 şi accelerarea investiţiilor în infrastructură, regenerare şi mobilitate urbană, educaţie, eficienţă energetică, sprijin pentru IMM-uri şi dezvoltare regională.  

El se referă şi la un rol mai puternic pentru Agenţiile pentru Dezvoltare Regională şi pentru autorităţile locale în viitorul sistem de gestionare a fondurilor europene 2028–2034, astfel încât deciziile de investiţii să fie luate mai aproape de comunităţi şi de nevoile reale ale regiunilor şi la dezvoltarea, în paralel, a unui program de reindustrializare regională, construit împreună cu ADR-urile şi autorităţile locale, pentru susţinerea infrastructurii de afaceri şi a parcurilor industriale prin granturi şi scheme de ajutor de stat dedicate atragerii de investiţii private şi dezvoltării de noi capacităţi de producţie în regiuni. 

„Acest program va susţine IMM-urile, investiţiile productive şi dezvoltarea lanţurilor industriale locale, astfel încât mai multe locuri de muncă şi oportunităţi economice să fie create în toate regiunile ţării, nu doar în marile centre urbane”, subliniază Nazare. 

Ministrul anunţă că România intră într-o nouă etapă de dezvoltare. 

„Ajustarea fiscal-bugetară şi investiţiile publice nu sunt obiective divergente — ele trebuie să funcţioneze împreună. Miza următorilor ani este să transformăm fondurile europene, descentralizarea şi investiţiile productive într-un nou model economic pentru România: mai competitiv, mai industrializat, mai echilibrat teritorial şi mai conectat la iniţiativa privată şi la dezvoltarea regională. Mulţumesc colegilor din cadrul Ministerului Finanţelor, Autorităţii de Certificare şi Plată şi celor 8 Agenţii pentru Dezvoltare Regională pentru parteneriatul şi profesionalismul prin care am construit împreună un program de investiţii reale pentru comunităţile din întreaga ţară”, transmite ministrul Finanţelor. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme