Editorial Știri false și manipulare. Cum luptăm împotriva lor?

Data publicării:
Vlad Botoș
Vlad Botoș
Europarlamentar USR
Vlad Botoș este europarlamentar USR PLUS din luna mai 2019, vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), vicepreședinte al Delegației pentru Albania, membru în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului (IMCO). Este membru al Biroului Național USR.
Vlad-Botoș_avatar_1616078562

Adevărul este că nu trăim izolați. România nu este într-un turn de fildeș, departe de frământările universale. Aceleași influențe care se fac simțite în celelalte state ale Uniunii Europene se fac simțite și la noi, același gen de discursuri și, din păcate, aceleași manipulări.

România este parte a Uniunii Europene mai mult decât ne dăm seama în viața noastră de zi cu zi. Din perspectiva europarlamentarului văd aceleași preocupări, aceleași frământări și lupte. Ce este mai pregnant, este lipsa acută a comunicării dintre administrație, autorități și populație, o lipsă care a făcut ca manipularea și știrile false să ajungă la noi la cote alarmante.

Din păcate pandemia a oferit muniție curentelor extremiste, rețelele de socializare au oferit un teren potrivit, iar dependența economică și, în unele cazuri, aservirea politică a presei a minimizat contribuția unui actor deosebit de important din domeniul comunicării: presa liberă, jurnalistul care își face treaba respectând anumite percepte morale.

Un factor negativ deosebit de important în tot acest vârtej al manipulării este jocul politic murdar practicat de cele două partide politice aflate la guvernare. Cei care suntem și am fost atenți la politica de după 1989 recunoaștem în atitudinea actuală a PSD și PNL față de AUR, jocul murdar al lui Ion Iliescu cu Vadim Tudor. Aceeași susținere tacită, aceleași înțelegeri de culise pentru a ajunge la un tandem în care populația să fie nevoită să aleagă între un PSD care ține țara în noroi de 30 de ani și un partid extremist care ne duce spre izolare, spre sărăcie și spre vasalitate vis-a-vis de Rusia.

Trebuie să recunosc că au toate premisele pentru reușita acestei manevre. Poate tocmai de aceea regulile nu sunt impuse manifestanților AUR, poate tocmai de aceea autoritățile se joacă cu reguli și bâlbe care să reducă încrederea populației și să ridice încă puțin valul extremist.

Și totuși, acest val trebuie și poate fi combătut. Manipularea poate fi contracarată, iar poporul român a arătat că poate să lupte atunci când este cu adevărat în pericol. În 1989, în ciuda infiltrațiilor și a susținerilor, despre care încă nu știm adevărul, poporul a fost cel care s-a revoltat și s-a ridicat împotriva dictaturii. Mineriadele au venit să răstoarne primul val real al democrației românești de după 1989. Din păcate acele manevre Staliniste le-au reușit înaintașilor PSD-ului de astăzi și din partidele democratice care luptau pentru democrație (PNL și PNȚCD) n-a mai rămas nimic. Când PSD-ul și actualii miniștrii din cabinetul PSD - PNL au încercat distrugerea rapidă și directă a justiției pentru protejarea liderului, românii recunoscut pericolul, iar în august 2017, în ciuda violențelor comandate de PSD, românii au știut să iasă din nou în stradă pentru o Românie democratică, pentru o Românie Europeană.

Valul de manipulări care vine mănușă pe această criză declanșată de pandemie este, cu siguranță, propice manevrelor iliescene ale FSN-ului de astăzi, însă pot fi combătute prin efortul și voința unei părți a societății care a fost împinsă în letargie și în uitare: elitele din orice domeniu are fi ele.

La nivelul Uniunii Europene există mai multe acțiuni menite să combată știrile false: colaborări cu institute și universități pentru verificarea știrilor false (European Digital Media Observatory), cu rețelele de socializare pentru etichetarea ca știri false sau pentru ștergerea postărilor false, cu organizații ale medicilor pentru furnizarea de informații reale și în timp util (https://ec.europa.eu/health/ern/covid-19_ro). Toate acestea însă trebuie dublate de intervenția societății civile și a specialiștilor români.
Vedem știri false din domeniul istoriei, vedem tentativa de a crea sub ochii noștri mituri false despre noi, despre români. Aceste mituri trebuie discutate, dezbătute public, tratate de istorici, de arheologi care este nevoie să-și creeze singuri agorele, să combată prin toate mijloacele posibile, scolastice, mediatice, chiar pe rețelele sociale toate tentativele de a trunchia istoria noastră, toate tentativele de a ne transforma în grandomani.

Eu sunt patriot și sunt mândru că sunt român, sunt mândru de istoria pe care o avem, cu luptele și neajunsurile noastre, cu toate frământările care ne-au creat ca popor. Aceasta înseamnă să fii patriot, să-ți accepți țara, poporul, cu bune și cu rele, să nu-ți fie nici teamă, nici rușine că nu ești centrul universului. Dacă, însă, istoricii nu ies să discute cu profanii, cu populația despre ce înseamnă istoria noastră, tot acest patriotism real se va pierde, toată această prețuire a strămoșilor va fi înlocuită de grandomanie de prost gust și va duce chiar eforturile înaintașilor în irelevanță.

Vedem știri false în domeniul medicinei, mărul discordiei în toată această campanie. Am văzut medici care au încercat să discute, să dezbată, să lămurească populația despre ce înseamnă această boală, COVID-19, despre cum se poate trata, despre ce este acest nou tip de vaccin, însă informațiile sunt prea puține. Medicii informați care utilizează rețelele de informație medicale sunt mult mai puțini decât ar trebui să fie, iar unii ajung să dea sfaturi care pun în pericol viața pacienților. Cei care sunt informați, cei care știu să folosească uneltele de informare puse la dispoziție în toți acești doi ani trebuie să-și asume și comunicarea, chiar dacă este obositor să spui același lucru din nou și din nou. Educația medicală nu se poate face fără contribuția directă a personalului medical de toate nivelele, știrile false din medicină nu pot fi combătute fără contribuția lor directă.

Avem în România numeroși analiști politici și specialiști atât în științe politice cât și în științe sociale, voci neauzite de ani de zile, personalități marginalizate tocmai datorită pregătirii deosebite în domeniile lor. Acești specialiști trebuie să înceapă să comunice cu riscurile pe care le vedem la cei care chiar o fac, acela de a fi atacați și hărțuiți.

O societate civilă activă și specialiștii care își prezintă soluțiile sunt singura cale de a combate tot acest val negativ imens, tot acest scepticism la care este supusă populația.

Acestea sunt mijloacele pe care le avem în acest moment. Inteligența colectivă și implicarea elitelor, fie că sunt în țară sau răspândite în lume, este cea care va putea ridica nivelul dezbaterilor, iar acesta este cel mai important pas pentru a reveni la normalitate.

Un pas necesar, iar la nivel european au început deja discuțiile, este elaborarea unei legislații care să asigure independența jurnalismului, care să permită cu adevărat ca acesta să fie a patra putere în stat, independentă de influențele economice și politice. Aici trebuie să începem discuții reale, dezbateri cu reprezentanții presei pentru a găsi cele mai bune modalități de protecție pentru jurnaliști și pentru jurnalism.

Efortul de a lupta cu o mașinărie de manipulare bine pusă la punct este extrem de dificil, care necesită implicare din partea celor care au fost dați de-o parte, din partea celor care pot contribui la îmbunătățirea dezbaterii la nivel de societate, dar și din partea celor care, indiferent de tabăra în care se află, sunt dispuși să recunoască și să respecte dreptul celuilalt la opinie și dialogul social ca și condiție sine qua non a democrației.

Partenerii noștri