Din martie 2017, de pe Aeroportul Oradea se va zbura spre Barcelona şi Milano

Data publicării:
zboruri europene

La aproape un an de la redeschiderea Aeroportului din Oradea, oficialii Consiliului Judeţean Bihor au anunţat primele curse externe. O companie low-cost va opera câte două zboruri săptămânal către Milano şi Barcelona, începând cu luna martie a anului viitor. Preţurile oferite de firma irlandeză încep de la 19,99 euro, iar în costul biletului intră două bagaje de mână, din care unul de maximum zece kilograme.

Ryanair va zbura de la Oradea cu avion de tip Boeing 737, modelul 800, care are o capacitate de 189 de locuri. Prima cursă va decola spre Barcelona pe 26 martie, iar cea de-a doua, spre Milano, trei zile mai târziu. Negocierile dintre compania irlandeză şi autorităţile judeţene au durat mai multe luni, iar concurenţa cu alte aeroporturi a fost acerbă.

"E unul dintre cele peste două sute de aeroporturi cu care discutăm în momentul de faţă, aeroporturi care cer insistent ca Raynair să mearcă să opereze în locurile respective şi cred că e un lucru de apreciat că Oradea a câştigat în faţa celor două sute de aeroporturi", a declarat Denis Barabas, Sales and Marketing Executive pentru România al Ryanair.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean cred în succesul pe care îl vor avea cele două zboruri externe, în condiţiile în care acestea au fost în top trei cele mai dorite destinaţii într-un sondaj realizat de Aeroportul Oradea.

"Sperăm că o cursă din cele două, respectiv Barcelona, va atrage la acest preţ şi la aceste condiţii de două ori pe săptămână foarte mulţi posibili călători dintr-un cerc atât dinspre Vest, cât şi din alte zone", consideră Sandor Pasztor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Până la data primului zbor, autorităţile judeţene se află în negocieri cu reprezentanţii companiei pentru a pune pe unul dintre avioane numele oraşului - "Oradea".

"Ca să înceapă să cunoască Oradea pe rutele internaţionale, cuvântul Oradea, Consiliul Judeţean doreşte să facă acest gest pentru municipiul reşedinţa judeţului Bihor", a justificat alegerea preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Cât priveşte o posibilă cursă Oradea - Londra deocamdată nu se pune problema, cel puţin din punctul de vedere al Ryanair.

"E problema Brexitului, pe care o avem în Marea Britanie. Noi am promis că vom tăia din capacitatea pe care am alocat-o Marii Britanii. Motiv pentru care în momentul de faţă nu putem vorbi de noi rute către Londra", a explicat Denis Barabas, Sales and Marketing Executive pentru România al Ryanair.

Autorităţile judeţene au promis că pe sfârşitul lunii octombrie vor mai anunţa curse externe din Oradea, operate cel mai probabil de alte companii aeriene.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani