După ce la sfârșitul săptămânii trecute reactorul 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Național, după mai bine de trei luni de oprire, luni a fost inițiată secvența de pornire a unității 2 a centralei. Potrivit Ministerului Energiei, reactorul va fi pus în funcțiune marți.
Conform datelor Transelectrica, peste 3% din producția totală de energie din acest moment provine de la Centrala de la Cernavodă.
Cele două reactoare de la Cernavodă, atunci când sunt ambele în funcțiune, asigură aproximativ 20% din necesarul național de electricitate.
Premierul Luca Niculescu și ministrul Energiei,Dumitru Chisăliţă, au fost sâmbătă la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, la o zi după ce unitatea 1 a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, la trei luni de când fusese oprită.