Pastila de limbă. Când devine „amnistia” incorectă?
Scriitorul Radu Paraschivescu revine asupra unei chestiuni delicate: felul în care accentuăm anumite cuvinte ale limbii române. Deşi există cuvinte cu o dublă accentuare (uneori cu schimbare de sens şi de categorie gramaticală, alteori fără), asta nu înseamnă că putem vorbi chiar cum ne taie capul. Iar oamenii, inclusiv cei care se perindă pe la radio sau pe la televizor, uită lucrul ăsta, spune scriitorul.
Radu Paraschivescu: După cum am mai spus, există în limba română o serie de cuvinte care pot fi accentuate în două feluri, după cum vrea vorbitorul. Se poate spune „profésor” şi „profesór”, „jílav” şi „jiláv”, „ántic” şi „antíc”, „íntim” şi „intím”, „fírav” şi „firáv”, „tráfic” şi „trafíc” etc. În aceste situaţii, ambele tipuri de accentuare sunt corecte. Indiferent de felul în care punem accentul, cuvântul în cauză îşi păstrează sensul şi categoria gramaticală, iar enunţul în ansamblul lui nu se modifică deloc.
Există şi cuvinte la care schimbarea de accent e însoţită de o schimbare a categoriei gramaticale. Substantivul „diréctor” se transformă în adjectiv când e accentuat „directór”, la fel cum substantivul „coréctor” se transformă în adjectiv când e accentuat „corectór”. Altfel spus, avem „diréctor de şcoală”, dar „consiliu directór”, respectiv „coréctor de editură”, dar „lichid corectór”.
De asemenea, există timpuri verbale care se scriu la fel şi se accentuează diferit, diferenţa de accentuare semnalând de obicei trecerea de la prezent la perfectul simplu al persoanei a treia singular. Iată câteva exemple în tandem: „Mihai repétă pentru un rol” (accent pe a doua silabă, timpul prezent), respectiv „Eliza repetă greşeala a nu ştiu câta oară (accent pe a treia silabă, timpul perfect simplu). Sau: „Trupa cântă la Bucureşti pentru prima oară” (accent pe prima silabă, timpul prezent), respectiv „Anul trecut tenorul cântă pe zece mari scene ale lumii” (accent pe a doua silabă, timpul perfect simplu). Lucrurile stau la fel în cazul perechilor „gústă-gustă”, „se refléctă-se reflectă”, „se mărítă-se mărită”, „se uítă-se uită”, „dezgústă-dezgustă” etc.
Din păcate, există şi cuvinte pe care le auzim atât de des accentuate incorect, încât riscăm să nu mai ştim care este forma corectă de accentuare. Unul dintre ele este substantivul „editór”, pe care o mulţime de vorbitori, inclusiv din domeniul editorial sau din media, îl accentuează „edítor”. Să mai spunem o dată apăsat, chiar accentuat: „editór” e corect, „edítor” e greşit. „Am vorbit cu un editór despre planul de apariţii pentru vara lui 2019” este un enunţ corect. „Ionescu a fost angajat ca edítor de imagine” este un enunţ incorect, din cauza unei accentuări necorespunzătoare. Nu putem pune accentele chiar cum vrem. Dacă facem aşa, riscăm ca peste câţiva ani să spunem „catífea” în loc de „catiféa” sau „mezelúri” în loc de „mezéluri”. Ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu ne mai înţelegem unul cu celălalt înăuntrul aceleiaşi limbi.
Un alt exemplu de accentuare greşită. S-au împlinit deja doi ani de când se tot discută despre legile justiţiei. Unul dintre cuvintele care revin în discuţie, indiferent cărei tabere îi aparţine rostitorul, este „amnistíe”. Juridic vorbind, „amnistía” înseamnă „scoaterea unui fapt penal sau civil de sub răspunderile legii” sau „înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită”. Însă problema pe care o discutăm aici nu ţine de conţinut sau de fond, ci de formă. Adică de accentuarea corectă, care în acest caz presupune apăsarea pe a treia silabă a cuvântului: „amnistíe”. Mulţi oameni pun accentul pe a doua silabă „amnístie”, ceea ce este incorect. Prin urmare, vom spune „Specialiştii au discutat despre amnistíe aproape două ore” (variantă corectă) şi vom evita să spunem „Aici nu e vorba de amnístie” (variantă greşită).
Şi fiindcă tot suntem în zona juridicului, să mai aducem în discuţie un cuvânt sluţit prin accentuare: „alibí”, pe care unii îl accentuează incorect „alíbi” sau chiar „alíbi” (cu două silabe în loc de trei). Nu, dragi români, accentuarea corectă este pe a treia silabă, „alibí”.
La final, o accentuare greşită din terminologia medical-farmaceutică: este vorba de cuvântul „capsúlă”, cu accent obligatoriu pe a doua silabă, care e rostit în mai multe reclame, profund greşit, „cápsulă”. E ca şi cum eu v-aş invita să urmăriţi „Pástila de limbă” în loc de „Pastíla de limbă”. Şi da, ştiu că pe genericul emisiunii e o capsulă, nu o pastilă.
Citiți și:
Pastila de limbă | Accentul în limba română: principala regulă constă în absenţa regulilor
Pastila de limbă | Gafe care stârnesc râsul din cauza unui accent pus greșit
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
