Alarmă de incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă: e vorba de o clădire administrativă. Precizările Nuclearelectrica

Data actualizării: Data publicării:
reactoarele de la centrala cernavoda
Foto: Nuclearelectrica / Facebook

Un incendiu a avut loc joi dimineață la o clădire din complexul centralei nucleare de la Cernavodă. Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, incidentul s-a produs la o unitate de filtrare, din partea clasică a Unității 2. Incendiul minor a fost stins imediat, iar in prezent nu exista niciun risc aferent.

ACTUALIZARE 09:40 Nuclearelectrica anunță într-un comunicat de presă că incendiul a fost unul minor și a fost stins, iar în prezent nu există niciun risc.

„SN Nuclearelectrica SA anunță ca în data de 14 august 2025, la Unitatea 2 a CNE a avut loc un incendiu minor la o unitate de filtrare, din partea clasică a Unității 2, nu cea nucleară. Incendiul minor a fost stins imediat, iar în prezent nu există niciun risc aferent. De asemenea, nu există niciun impact asupra securității nucleare, personalului, mediului sau producției Unității 2, Unitatea 2 funcționând în parametri nominali”, scrie în comunicatul citat.

Știrea inițială. Mai multe echipaje de pompieri de seplasează, joi, la Centrala Nucleară de la Cernavodă, după declanşarea unei alarme de incendiu la Unitatea 2, informează News.ro.

ISU Constanţa a anunţat, joi, declanşarea alarmei de incendiu la Unitatea 2 de la CNE Cernavodă. Potrivit primelor date, alarma s-a declanşat într-o cameră tehnică dintr-o clădire administrativă.

La faţa locului se deplasează mai multe autospeciale pentru intervenţie şi evaluarea situaţiei.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță