Cardul, un credit mult mai scump. Care sunt principalele capcane

Data publicării:
1802 20carduri-50211

Aproape 2,3 milioane de români au în acest moment în portofel un card de credit, indică datele Băncii Naţionale a României. În 2010, erau folosite doar 2,1 milioane de carduri de credit. Cu ele, românii cumpără orice - de la alimente la electronice -, iar volumul tranzacţiilor nu este deloc de neglijat pentru că, în general, băncile acordă o limită de credit cuprinsă între trei şi nouă salarii.

În 2012, cumpărăturile făcute cu cardul de credit au ajuns la 4,1 miliarde de lei, faţă de 3,4 miliarde în 2011. Sumele sunt tot mai mari, pentru că acest tip de card se obţine cel mai uşor: sunt necesare doar vechimea la locul de muncă şi un istoric financiar bun. Totuşi, dobânda este mare, mai ridicată decât în cazul unui credit de consum.

Totodată, retragerea de numerar este foarte păguboasă întrucât, în 90% din cazuri, băncile percep dobânda chiar de la momentul retragerii, fără nici un fel de perioadă de graţie, explică Diana Şaru, consultant financiar, în emisiunea Business Club.

În plus, perioada de graţie care poate ajunge şi la două luni îi induce în eroare pe unii clienţi: „Ea se percepe într-un anumit moment al zilei: dacă se plăteşte la începutul lunii, da, putem beneficia de perioada de graţie de două luni. Dacă plătim pe 30 ale lunii, mai avem doar o lună din perioada oferită de bancă”, mai arată consultantul financiar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poți fi amendat dacă folosești camera auto. Ce spune legea în 2026 despre filmările din trafic
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„The Dog Stars” al lui Ridley Scott, eşec la debut cu încasări de 8 milioane de dolari. Cum arată top 3 în...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Gesturi romantice pe covorul roșu. Adria Arjona și Jason Momoa, îndrăgostiți la premiera noului ei film
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani