Director la Institutul de Hidrologie: Debitele maxime de acum, mai mici decât în aprilie. Atunci nu au fost probleme

Data publicării:
INUNDATII-Mediafax Foto-Vargyasi Levente-2

Daniela Rădulescu a dat asigurări că nici în Moldova nu vor mai fi precipitaţii importante cantitativ până luni seară.

Debitul Dunării, de 8.400 metri cubi pe secundă, depăşeşte normala lunii iunie, de 6.400 metri cubi pe secundă, iar tendinţa este de creştere, a spus Daniela Rădulescu.

Aceasta a adăugat că, potrivit calculelor hidrologilor şi luând în calcul aportul celorlalţi afluenţi ai Dunării în aval de Budapesta, se estimează că în 16 iunie debitul Dunării la intrarea în ţară va fi de 10.500 metri cubi pe secundă.

Aceste valori de debite maxime sunt sub valorile din aprilie - 11.900 metri cubi pe secundă – în 11 – 13 aprilie. Aceste valori maxime nu au produs atunci pagube deosebite şi nu ne aşteptăm ca pentru această viitură să avem probleme. Această viitură istorică este deosebită, dar are o particularitate în sensul că hidrograful are o creştere rapidă, dar şi o scădere tot aşa de rapidă”, a spus directorul de prognoze din INHGA.

În ceea ce priveşte situaţia din Moldova, unde în această dimineaţă a expirat codul portocaliu de inundaţii, aici nu vor mai fi precipitaţii importante cantitativ până mâine seară.

Pe Bârlad vor mai fi creşteri de nivel în zona cotelor de atenţie, dar depăşirirle vor fi foarte mici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...