Pivniceru: E posibil ca statul de drept să aibă de suferit din cauza duhurilor necurate din vară

Data publicării:
13112012 20m 20mona 20integral-33364

Ministrul s-a referit la situația în care ae află România din punct de vedere al justiției și al statului de drept. Declarațiile au fost făcute în contextul ultimelor afirmații publice ale președintelui Traian Băsescu.

Sunt mai multe componente de analiză. Statul de drept în ansamblu e posibil să aibă ceva probleme din cauza duhurilor necurate care au bântuit prin vară. Justiția, în elementele de structură, cred că va avea o evaluare pozitivă. Probabil că la pachet, per total general, raportul va fi principal negativ. Pentru că duhurile necurate se asociază cu statul de drept. Dar justiția, ca și componentă separată, în coordonatele de structură nu cred că va avea un raport negativ”, a declarat Mona Pivniceru, referindu-se la raportul Comisiei Europene asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare..

Când va fi publicat următorul raport MCV

Ministrul Justiției a confirmat că există două termene, la fel de rezonabile, pentru publicarea următorului raport pe justiției, în luna decembrie și în luna martie.

„Nu cunosc un calendatr sigur, cunosc, ca și dumneavoastră, posibil în decembrie, posibil în martie, sunt două variante care sunt paluzibile amândouă. În opinia mea ar fi bine mai târziu, pentru că s-ar mai consolida, s-ar mai așeza, s-ar marca momente din reformă, pași consumați, ceea ce ar însemna un echilibru, o stabilitate, o reașezare în matcă a lucrurilor, după opinia mea, dar nu contează foarte mult”, a comentat Mona Pivniceru.

Întrebată dacă chestiunea statului de drept va fi conexată de aderararea la Schengen, Mona Pivniceru consideră că statul de drept acoperă fundamentul aderării României, dar nu face parte din MCV-ul clasic, tradițional. „Ca fundal general, poate fi acroșat,pentru că, până la urmă, orice instituție statală trebuie să se integreze cumva, într-o formulă sau alta, în tiparul statului de drept, dar nu cred că se va adăuga în plus celor patru care există”, a spus ministrul Justiției.

Rugată să comenteze estimarea șefului statului referitoare la viitorul raport MCV, „dezastruos”, ministrul Justiției a comentat: „Depinde de viziune asupra întregului. Pentru mine, ca ministru al Justiției, ca parte din Guvern, nu mi se pare (dezastruos – n.r.), cel puțin pe componenta de care răspund eu. Viziune de ansamblu nu am, nu pot să îmi imaginez cărui sistem referențial i s-a pus acest apelativ”, a declarat Mona Pivniceru.

Despre Traian Băsescu și MCV

Rugată să comenteze dacă sunt motive să afecteze capitolul stat de drept faptele cuprinse în declarațiile președintelui Traian Băsescu - respectiv faptul că Senatul a dat un vot care a respins aplicarea unei hotărâriri definitive și irevocabile a Înaltei Curți de Casațe și Justiție, că a doua cameră a Parlamentului, Camera Deputaților, a refuzat să ridice imunitatea a doi foști miniștri care sunt și deputați și că sunt păstrați în Guvern miniștri în cazul cărora ANI a constatat incompatibilitatea sau declararea necorespunzătoare a averii - Ministrul Justiției a declarat că nu este „analistul activității Parlamentului, dar, de principiu, este foarte corect ca orice hotărâre judecătorească să fie executată”.

„Principiul ăsta trebuia să fie valabil și mai înainte de aceste incidente din vară, dar chiar și cu aceste evenimente din vară, dacă s-a înțeles că o hotărâre judecătorească are autoritatea unei legi și ea trebuie respectată, tot e un lucru foarte bun”, a apreciat Mona Pivniceru.

„Fiecare instituție, la întrebările Comisiei, a răspuns din punctul de vedere al ei, al competențelor și a textelor de lege pe care le-a considerat că sunt incidente în rezolvarea acelor probleme. Nu m-am ocupat nici de răspunsurile Camerei Deputaților și nici de cele ale Senatului”, a afirmat Minsitrul Justiției.

Despre presiunile asupra judecătorilor și procurorilor

Referitor la presiunile depre care președintele Traian Băsescu spunea că sunt exercitate asupra judecătorilor și procurorilor, ministrul Justiției, fost magistrat, a comentat că „e greu de definit cuvântul presiune”.

„Presiunea asupra judecătorului sau asupra procurorului înseamnă injoncțiunea în actul de de judecată sau injoncțiunea în actul de urmărire penală, ceea ce în vară nu prea s-a întâmplat chestiunea asta, ea s-a purtat bătălia la alte nivele, la alte concepte, care sunt străine de actul de justiție în sine, așa încât lucrurile mai trebuiesc amendate”, a comentat Mona Pivniceru.

Despre ANI: „Presiuni simte oricine conduce o instituție”

Referitor la activitatea ANI, de atacurile asupra instituției, ministrul s-a abținut să comenteze. „ANI face parte din Mecanismul de Cooperare și Verificare ca o condiționalitate. Activitatea ANI nu e în măsura mea să o comentez. Dar în mod cert este una din isntituțiile monitorizate cu trend pozitiv în mecanism”, a spus Mona Pivniceru.

Privind declarațiile președintelui ANI, Horia Georgescu, într-un interviu acordat agenției internaționale de presă Reuters, unde a acuzat presiuni asupra instituției, Mona Pivniceru a comentat: „Presiuni simte oricine conduce o instituție, într-un fel sau altul”.

„Corectitudine, imparțialitate, integritate” sunt elementele cheie pe care le recomandă ministrul unui șef de instituții.

Despre elaborarea procedurii de numire a procurorilor

Ministrul a detaliat o parte din discuțiile pe care le-a purtat cu responsabilii europeni, respectiv comisarul european pentru justiției, Viviane Reding, și secretarul general al CE, Catherine Day, confirmând că a trebuit să dea explicații cu privire la procesul de numire a procurorului general și a procurorului șef al DNA.

„Discuțiile sunt specializate, fiecare răspunde de aria de competență pe care o are. Ceea ce a trebuit eu să explic a fost maniera în care am configurat împreună cu doamna Catherine Day procedura prin care am ajuns la elaborarea propunerilor pentru numirea procurorului general și a procurorului șef al DNA. Și acea procedură a trebuit să o explic în detaliu, pas cu pas, ea fiind altminteri agreată, comună. Dar la acea epocă, erau ceva fisuri din partea mea în procedură, în sensul că eu am vrut să o termin cât mai repede, de așa manieră să nu las postul de procuror general neocupat, la data expirării mandatului doamnei Kovesi. Și atunci cumva am comprimat acea procedură, că mi se părea ceva incredibil să las țara fără un procuror general. Erau foarte relaxați și au spus că procedura, de alminteri am și relaxat-o, cum am convenit cu Comisia, ceea ce înseamnă că am dat toate aceste explicații și am spus că dacă acesta nu este un element de esență, să conteze atât de mult, nu-i nicio problemă, o putem face după canon, după toate standardele europene, ceea ce s-a și întâmplat. Standarde europene vorbind așa, eufemistic, pentru că fiecare stat are alte proceduri, neasemănătoare cu cea pe care am fost eu obligată să o adopt în ce privește propunerile acestea”, a declarat Mona Pivniceru la Digi24.

Ministrul Justiției a subliniat că procedura de numire a procurorilor șefi a fost transparentă.

În plus, minsitrul a apreciat că „proiectele au fost bune, candidații valoroși”.

„Procedura nu a fost a mea, a fost de comun acord agreeată cu doamna Catherine Day, să fiu mai corectă, a fost sugerată, iar eu am intrat în ea, până la limita la care am refuzat să emit un ordin de ministru”, a detaliat Mona Pivniceru, care a subliniat că a discutat toate aspectele și cu Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

„Nu văd la acest moment din partea Comisiei Europene vreo critică asupra vreunei omisiuni oarecare din acest periplu procedural”, a declarat Mona Pivniceru.

Nu crede că Traian Băsescu va refuza nominalizarea

Ministrul Justiției a declarat că nu știe cum va proceda în continuare în cazul în cazul în care președintele Traian Băsescu refuză să semneze decretele de numire în funcție, conform prerogativelor, dar că nu se așteaptă la acest gest.

„Eu nu cred că va refuza, nu știu ce am să fac exact, oricum e posibil că îi numesc pe următorii doi, e posibil să reiau procedura, pentru că în standardele pe care le-am furnizat am prevăzut această dispoziție, că în această situație pot fi nominalizați următorii doi, dar nu știu ce voi face, în aces moment. Sper însă, cu multă onestitate, că procedura asta se va finalizată, pentru că nu o putem ține la infinit fără posturi-cheie ocupate, iar a doua chestiune, constat că nu putem identifica o instituție cu o persoană”, a comentat Mona Pivniceru.

Minsitrul Justiției a declarat că are o relație „normală” cu președintele Traian Băsescu. „Nu am nicio reținere, pentru că procedura a fost atât de corect derulată, și candidații în sine, fiecare luață în parte, corespunde exigențelor acestor funcții, încât nu văd un motiv determinat care să pledeze pentru o nenominalizare”,a declarat Mona Pivniceru.

Despre numirea Laurei Codruța Kovesi: „Cred că am făcut o alegere bună”

În ceea ce privește numirea fostului procurori general al României în funcția de înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană, de la Bruxelles, Mona Pivniceru s-a declarat foarte mulțumită de alegerea făcută și a detaliat o parte din responsabilitățile sale.

„Eu am decis să o ocup pentru nevoile cauzei, pentru că dacă presiunea pe România este pe acest mecanism, dacă Parchetul a avut o activitate cotată pozitiv, dacă doamna Laura Codruța Kovesi era disponibilă, m-am gândit să ocup acest post tocmai în vederea de a normaliza, de a închide posibilele porți pe care le mai avem de efectuat în materie de mecanism. Cred că am făcut o alegere bună. Alegerea mi-a aparținut mie”, a declarat Mona Pivniceru.

Despre renunțarea la magistratură: „Am spus că e mai important să depășim un moment critic”

Ministrul a detaliat și motivele pentru care a ales să renunțe la magistratură pentru a prelua mandatul la conducerea MJ, o decizie pe care spune că a luat-o singură, după ce a fost impresiuonată de modul în care i-a fost propus postul de către președintele PNL Crin Antonescu, pe atunci președinte interimar al României.

„Am câteva principii, de bun simț. Dacă e o perioadă dificilă și dacă s-a reclamat prezența mea și dacă a depins de mine acest lucru, am spus că e mai important să depășim un moment critic decât să rămân în poziția mea, consolidată”, a spus Mona Pivniceru.

Ministrul a confirmat că i-a fost propus postul de către Crin Antonescu, telefonic. „Am fost impresionată de felul în care mi s-a propus și asta m-a urmărit până la decizia finală”, a spus minsitrul Justiției.

Realizări și așteptări până la final de mandat

Mona Pivniceru a vorbit la Digi24 și despre măsurile pe care le-a luat la nivelul ministerului privind implementarea noilor coduri, respectiv Codul de Procedură Civilă, care va intra în vigoare în 2013, și Codul Penal și Codul de Procedură Penală, aplicat din 2014.

Ministrul a apreciat că „pași importanți s-au făcut” în acest sens după ce Guvernul și Parlamentul au răspuns pozitiv la propunerile de modificări legislative făcute, pentru fluidizarea activității instanțelor, și a alocat banii necesari pentru pregătirea infrastructurii și implementare.

Ministrul consideră că a făcut multe lucruri pozitive în perioada care s-a scurs de la preluarea mandatului, lucruri pe care sistemul le resimte. Întrebată dacă își dorește să fie ministru și după alegerile din 9 decembrie, Mona Pivniceru a declarat că vrea să încheie acest mandat cu cât mai multe realizări.

Printre măsurile destinate îmbunătățirii sistemului pe care își propune să le ia în continuare se numără un prococol cu Consiliul Legislativ, pentru „fluidizarea mareei de acte normative”.

În ceea ce privește corupția din rândul magistraților, ministrul a recunoscut că aceasta există, pentru că „nu există pădure fără uscături”, dar că CSM a elaborat o strategie anticorupție pentru sistem, care e în derulare și dă rezultate.

CV în magistratură

Mona Pivniceru, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost de membru ales al Consiliului începând din 7 septembrie 2011. Anterior, promovase în anul 2010 ca judecător în secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a venit de la Curtea de Apel Iași. Mona Pivniceru are o vastă activitate didactică, și a scris numeroase volume și studii de specialitate și a fost președinte al Asociației Magistraților din România.

Ulterior, în luna august, ea și-a dat demisia din postul de membru ales al CSM și din magistratură, pentru a prelua mandatul la conducerea Ministerului Justiției.

Mona Pivniceru a depus, pe 23 august, jurământul de învestire în funcția de ministru al Justiției, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui interimar Crin Antonescu şi a mai multor membri ai Guvernului. Ea a fost propusă de premierul Victor Ponta la conducerea Ministerului Justiţiei în data de 6 august, cu ocazia remanierii guvernamentale, însă judecătoarea nu a putut depune jurământul odată cu ceilalţi cinci miniştri noi, din cauza unor incompatibilităţi ce decurgeau din statutul său de judecător şi membru CSM, ceea ce au determinat depunerea demisiilor din aceste funcții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri