Salarii fabuloase în industria IT. Directorul de la Apple câştigă 68 de milioane de dolari pe an

Data publicării:
Safra Catz 4316846-AFP Mediafax Foto-Justin Sullivan

 

Directorul financiar al Google, Patrick Pichette, ocupă poziţia a treia, cu 38,7 milioane dolari, potrivit datelor Bloomberg. 

Tim Cook, directorul general al Apple, a câştigat anul trecut 4,17 milioane de dolari, o sumă infimă faţă de cele 68,6 milioane de dolari primite de directorul financiar.

Safra Catz de la Oracle a obţinut cel mai mare pachet salarial în rândul femeilor care ocupă funcţii de conducere în companii.

Mărimea retribuţiilor directorilor din sectorul tehnologiei reprezintă o recompensă pentru cele peste 230 de miliarde de dolari, sub formă de numerar şi investiţii, cu care companiile de profil au încheiat anul trecut, sumă de circa şapte ori mai mare decât totalul acumulat de restul companiilor cu directori financiari în top zece.

Valoarea pachetelor salariale ale celor care conduc finanţele companiilor IT a fost majorată de bonusurile în acţiuni, în condiţiile în care titlurile Google şi Apple au atins cotaţii record în 2012.

"Sunt membri esenţiali ai companiilor şi sunt plătiţi în consecinţă. Ar fi suprinzător dacă evaluarea performanţelor lor nu ar ţine cont de minimizarea taxelor. Este rolul lor", a declarat David Larcker, profesor de contabilitate la Stanford Graduate School of Business in Stanford, California.

Directorul financiar al Facebook, Davis Ebersman, şi cel al Intel, Stacy Smith, se află în top zece, iar omologii lor de la Vmware, Adobe Systems, EBay şi RMC între primii 25.

Ceilalţi directori financiari din top zece provin de la HCA Holdings, Comcast, General Electric, Fidelity National Informational Services şi Activision Blizzard.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”