SCUZE TARDIVE. Senatorii își recunosc greșeala la vot în cazul Diaconu

Data publicării:
22112012 20m 20senatori 20diaconu-34790

Parlamentarii din camera superioară au transmis azi un mesaj de „mea culpa” pentru votul acordat în majoritate pentru menținerea lui Mircea Diaconu în postul de senator, fapt care a însemnat neaplicarea unei decizii definitive și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce Agenția Națională de Intgritate a constatat incompatibilitatea lui.

Poziția lor vine la o zi după ultima ședință a parlamentului din această legislatură și la o zi după ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis, în unanimitate, că există un conflict de natură constituțională în cazul votului senatorilor și au constatat că mandatul lui Mircea Diaconu a încetat de fapt în luna iunie, data deciziei judecătorilor supremi.

Senatorii spun însă nu şi-au putut lua prima decizie înapoi, aşa că au încălcat decizia instanţei supreme. Acum recunosc că este o situaţie confuză şi nu au soluţii. Dar găsesc repede ţapul ispăşitor. Legea ANI pe care tot Senatul a adoptat-o e greşită.

Senatorii caută un „ţap ispăşitor”

„De ce nu dă cineva totuşi, din partea Senatului, o explicaţie mai clară în legătură cu cazul Diaconu, pentru că toată lumea e într-o confuzie generală”, a declarat Radu Berceanu.

„Situaţia domnului senator Diaconu ne arată greşeala Legii ANI. Agenţia este o autoritate administrativă autonomă, punct. Cu toate acestea, la atribuţii, când este vorba despre incompatibilităţi, am permis ca agenţia să aducă hotărârea. (...) Greşeala e în ograda noastră şi trebuie să modificăm legea”, a subliniat Gyorgy Frunda.

„Practic, ANI funcţionează ca instanţă şi tu ai doar dreptul la recurs la o decizie de instanţă, ceea ce nu e în regulă”, a spus și Crin Antonescu, conform declarațiilor din stenogramele Biroului Permanent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...