Aleșii locali care ocupă funcții la stat scapă de incompatibilitate. Nicușor Dan a promulgat legea

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan
Inquam Photos /Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea prin care sunt abrogate prevederile din Codul administrativ care puteau duce la incompatibilitatea consilierilor locali și județeni care ocupă și anumite funcții în administrația publică. Modificarea vine după ce Parlamentul a intervenit rapid asupra legislației, înainte ca noile prevederi să producă efecte asupra unui număr mare de aleși locali.

Pe 26 august a.c., propunerea legislativă inițiată de PSD a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de prim for sesizat și adoptată decizional de Senat a fost adoptată decizional de Senat în aceeși zi. Modificările au fost promovate după intrarea în vigoare, la 9 august, a Legii nr. 165/2026, care stabilea că angajații unor instituții și autorități publice nu pot cumula funcția cu mandatul de consilier local sau județean.

Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate a Senatului, proiectul de lege abrogă alineatele (2)-(6) ale articolului 550 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Aceste prevederi stabileau situațiile în care personalul contractual se putea afla în conflict de interese sau incompatibilitate, precum și modalitatea de soluționare și sancționare a acestora ca abateri disciplinare.

Raportul precizează că respectivele dispoziții „aveau în vedere, în esență, asimilarea cu funcționarii publici cu privire la interdicțiile respective, reglementate ca și situații de conflict de interese, respectiv de incompatibilitate”.

Abrogarea prevederilor a fost justificată prin necesitatea asigurării predictibilității cadrului legislativ și a prevenirii unor probleme în funcționarea instituțiilor și autorităților publice.

„Abrogarea alineatelor (2) - (6) ale articolului 550 din Codul administrativ a fost motivată la Camera Deputaților, prin amendamentele admise, ca fiind necesară pentru asigurarea predictibilității cadrului legislativ și pentru prevenirea unor disfuncționalități în activitatea instituțiilor și autorităților publice”, spune raportul Senatului.

Citește și: Opt consilieri din Arad au demisionat din cauza riscului de incompatibilitate. „Nu putem schimba regulile în timpul mandatului”

Ce schimbări aduce noua lege

Parlamentarii au introdus și o prevedere referitoare la situațiile apărute între momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 și intrarea în vigoare a noii legi.

Astfel, amendamentul adoptat de Camera Deputaților stabilește că „situațiile intervenite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 și data intrării în vigoare a prezentei legi, care, potrivit articolului 550 din OUG nr. 57/2019 (Codul administrativ), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2026, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese, după caz, nu constituie incompatibilități sau conflict de interese, după caz, și nu atrag răspunderea juridică aferentă acestora”.

Potrivit raportului, prevederea a fost justificată prin faptul că aplicarea noilor reguli fără o perioadă de tranziție ar fi putut avea consecințe asupra administrației publice.

„Motivarea acestui text a fost în sensul că aplicarea fără o perioadă de tranziție poate genera pierderi de personal, dificultăți și blocaje în desfășurarea unor activități administrative esențiale”, mai arată documentul.

UDMR a susținut modificările deși ministrul interimar al Dezvoltării Cseke Attila a declarat la Digi24 că informația potrivit căreia aleșii locali care lucrează la stat ar trebui să își suspende contractele de muncă a fost eronată și s-a propagat în administrația publică fără un document oficial al autorităților. Și unii liberali, printre care Ionuț Stroe și Nicoleta Pauliuc, au semnat amendamentul care salvează mandatele consilierilor locali și județeni.

Modificarea, adoptată pe repede înainte

Parlamentarii au intervenit asupra legislației după ce consilierii locali și județeni au reclamat riscul de a-și pierde mandatele dacă nu renunță la funcțiile deținute în administrația publică.

Pe 26 august, după adoptarea pe rând de către cele două Camere ale Legislativului, USR a anunțat că strânge semnături pentru a sesiza Curtea Constituțională cu privire la lege și partidul a susținut că Parlamentul a eliminat efectele unor incompatibilități deja produse.

Prin promulgarea de către Nicușor Dan, modificările intră în circuitul de aplicare prevăzut de lege.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”