Șef de poliție, suspectat de pornografie infantilă

Data actualizării: Data publicării:
emblema politia romana_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Șeful poliției din Fetești este suspectat de pornografie infantilă. El este cercetat disciplinar și i-a fost întocmit dosar penal.

Comisarul șef Dragoș Anghel a intrat în vizorul colegilor după ce pe internet au fost postate filmulețe în care acesta apare în ipostaze indecente.

Superiorii săi de la IPJ Ialomița au văzut imaginile și au decis să trimită acolo corpul de Control. În urma verificărilor, decizia a fost ca șeful Poliției din Fetești să fie cercetat disciplinar. De asemenea, i-a fost întocmit un dosar penal pentru pornografie infantilă, dosar care va fi trimis la DIICOT Ialomița pentru continuarea cercetărilor.

Este vorba despre o posibilă relație pe care Anghel, în vârstă de 48 de ani, ar fi avut-o cu o tânără în urmă cu doi-trei ani. Fata ar avea acum 19 ani, deci era minoră atunci când a avut o relație cu șeful Poliției din Fetești.

Cei doi ar fi schimbat între ei mai multe filmulețe în care erau filmați în ipostaze intime, iar unele dintre ele au ajuns pe internet.

Acum, polițistul a fost pus pe o funcție de execuție, adică nu mai conduce Poliția din Fetești.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă să deschizi o covrigărie în 2026. Afacerile marilor rețele au trecut de un miliard de lei
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de Pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...