Unirea, o dorinţă veche a românilor
Dublaalegere a lui Alexandru Ioan Cuza din ianuarie 1859 nu a fostrecunoscutădelasinede către cele şapte PuteriGarante. Convenţia delaParisvorbea despre doi domni, două adunări, două guverne şi numai două instituţiicomune: Comisia Centrală şi Curtea deCasaţielajumătatea distanţei dintre cele două capitale, adicălaFocşani.
Unireala24 ianuarie 1859eranumai una personală care trebuia aprobată de PuterileGarante. Pentru obţinerea acestei recunoaşteri, Costache Negri a fost trimisla Constantinopol, iar Vasile AlecsandrilaParisşilaLondra. Înurma sprijinului major acordat de NapoleonalIII-lea, caresusţinea unirea pentru a pune stavilă Rusiei şi adade lucrulaest Austriei cu care seconfruntalavest, în 1861 a fost recunoscută „unirea deplină”.
Numele oficialeraînsă cel de Principatele UnitealŢării Româneşţişi Moldovei. Numele de România a început să fie folosit însă în documentele oficiale ale primului premier comun, Barbu Catargiu.
„Titulaturade România se folosea pentruȚaraRomânească. S-a folosit după 1862, după unirea politico-administrativă, dar numai decât s-a opus Austria, dincauzaprovinciilorromâneştide acolo”, spune istoricul Dan Berindei.
Chestiunea unirii şi neutralităţiicelor două principate dunărene, în ideea creării unuistattampon, a devenit ipoteză de lucru în cancelariile ţaristă şi habsburgică încă delasfârşiţul secolului XVIII, pe fondul slăbirii Imperiului Otoman. Ecaterina aII-a a Rusiei dădea de înţeles pela1770 că arpreferasă recunoască neutralitatea perpetuă a Moldovei şi Valahieicao garanţie de securitate în zonă.
Aşa-numitul proiect grec vorbea despre cedarea către Austria a Balcanilor de Vest, refacereastatului bizantin în est şi unirea principatelor dunărene sub un singur domn sub numele de „Regatul Daciei”.Larândul său, IosifalII-leaalAustriei se gândea în aceeaşi perioadă (la1771) chiarlaindependența celor douăstate.
Opoziţia Turciei, sub a cărei suzeranitate se aflau şi Muntenia şi Moldova, şi ambiţiile Vienei şi Sankt Petersburgului au zădărnicit însă aplicarea acestor idei. În schimb, ciocnirilepermanentedintre treimariimperii şiocupăţiile ruseşti, austriece şi turceşti, au determinat reacţia familiilor boiereştişi a intelectualităţii.
„Unirea este un proiect politicalgeneraţiei paşoptiste, şi în primul rândalrevoluţionarilor moldoveni. Aflaţiînexili, ei au avut posibilitateasă-şipunăpe hârtie planurile,întimp ce aceia din Muntenia trebuiausăţină seamă de puterile protectoare”, spune istoricul Alin Ciupală.
Reuşitadela1859 a fost umbrită de ambiţia TurcieicaPuterileGarantesă nu recunoască Unirea decât înperioadadomniei lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta este motivul pentru care atunci când liberalii şi conservatorii i-au cerut lui Alexandru Ioan Cuza să abdice, s-au grăbiţsă obţină rapid aprobarea lui NapoleonalIII-lea pentru instalarea unui principe străinşi apoi acordul expresallui Carol de Hohenzollern.
Abia în timpul domnieisaleşi după războiul de independenţă numele de România a fost recunoscut de întreaga Europă. Numele de Regatul României a apărut în 1881 şi este cel sub care a funcţionat, după Unirea dela1918, RomâniaMare.
Vă invităm să citiţi şi să vizionaţi:
DIGIVOX. Ce spun românii despre Mica Unire
Mica Unire, cu acordul marilor puteri
Unirea, anunțată pe dealul Mitropoliei
Cuza, omul potrivit la locul potrivit
Orașele în care s-a scris istoria Unirii
Hotel Concordia, clădirea în care s-a născut România modernă, este o ruină
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
