Polițistă din Capitală, acuzată de DNA că a șantajat un estetician și a folosit ilegal baza de date a MAI

Data publicării:
sigla dna
FOTO: Agerpres

O femeie polițist, subcomisar în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), este acuzată că a cerut 15.000 de euro de la un medic estetician pentru o pacientă nemulțumită. Polițista a primit banii și a oprit o parte și pentru ea, arată DNA, potrivit Mediafax.

Potrivit DNA, M. A.-G., la data faptelor subcomisar de poliție în cadrul DGPMB - Poliția Sector 6 – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, este trimisă în judecată sub control judiciar pentru șantaj și participație improprie la acces ilegal la un sistem informatic (două fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că în cursul lunii octombrie 2019, inculpata M. A.-G., în calitate de ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sector 6, ar fi constrâns un medic estetician de la o clinică privată, sub amenințarea deschiderii unui presupus dosar penal pentru evaziune fiscală, să-i dea suma de 15.000 de euro, atât pentru ea cât și pentru o altă persoană.

„Inculpata M. A.-G. i-ar fi cerut medicului estetician suma respectivă pentru o fostă pacientă nemulțumită de intervenția chirurgicală efectuată de acesta, amenințându-l totodată cu depunerea unei plângeri pentru malpraxis și cu exercitarea unor acte de violență de către pacientă și prietenul acesteia. Ulterior, inculpata M. A.-G. ar fi primit direct de la medicul estetician suma de 15.000 de euro din care și-ar fi păstrat suma de 5.000 de euro, restul fiind dat pacientei nemulțumite”, spun procurorii.

Potrivit DNA, polițista ar fi determinat doi colegi de serviciu să acceseze, fără drept, mai multe baze de date ale MAI (evidență a persoanei, cazier judiciar), pentru a obține date referitoare la mai multe persoane: pacienta nemulțumită, prietenul acesteia, un doctor estetician de la o clinică privată.

În acest caz s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra unor sume de bani ridicate de la inculpata M. A.-G..

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii și preventive dispuse în cauză.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”