Procurorii din CSM solicită sancționarea Dianei Șoșoacă după ce i-a jignit și i-a numit „otrepe”, „swingeri”, „drogaţi”

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - PARLAMENT - SENAT - DEOPUNERE JURAMANT - 21 DEC 2024
Diana Iovanovici Șoșoacă. Foto. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Procurorii de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită sancționarea Dianei Șoșoacă după ce aceasta a spus despre magistrați că sunt „incompetenți, inculți, hoți” și „mizerii ordinare”. Parchetul General și Poliția s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal în urma incidentului în care președinta SOS România a dat buzna în birourile mai multor judecători CCR și i-a amenințat pe aceștia, cât și pe funcționarii Curții.

„Secţia pentru procurori constată că, în cursul zilei de 19.02.2025, în mediul public au apărut filmări și declarații făcute de doamna europarlamentar Diana Şoşoacă, promovate prin intermediul paginii proprii de social media. Limbajul folosit în aceste postări este unul impropriu, prin utilizarea unor cuvinte ofensatoare la adresa unui corp profesional care are menirea să apere interesele generale ale societății, într-un context socio-politic deosebit de complicat”, arată CSM, într-un comunicat de presă.

„Utilizarea unor expresii precum «sunteţi incompetenți, inculți, hoți, sunteți nişte mizerii ordinare» sau «faptele pe care le faceți de trădare, corupție, dosare la comandă» sunt de natură să lezeze grav reputația profesională a tuturor procurorilor, dar și independența sistemului judiciar în ansamblul său”, mai spune sursa citată.

Secţia pentru procurori din cadrul CSM consideră că „astfel de atitudini trebuie combătute cu orice ocazie, pentru a nu crea în rândul opiniei publice impresia că poziţiile adoptate de anumite persoane în social media exprimă adevărul, în realitate acestea exprimând opinii strict personale și instigând la nerespectarea legii și a unor norme minime de conviețuire socială, specifice societăților civilizate”.

Lăsarea nesancționată a unor asemenea manifestări este de natură să afecteze reputația profesională a procurorilor și să creeze o imagine distorsionată în societate a activităii pe care aceştia o desfășoară, mai arată procurorii din CSM.

Sursa menționată mai spune  că „procurorii, ca orice magistrați, sunt supuși rigorilor legii, iar activitatea de aplicare a legii poate crea nemulțumiri persoanelor față de care se desfășoară proceduri specifice”.

Reacția CSM vine în urma afirmaţilor Dianei Şoşoacă în timp ce europarlamentarul se află în Statele Unite ale Americii. Ea a făcut atunci referire la procurori spunând că aceştia sunt „otrepe”, „swingeri”, „drogaţi” și a spus că îi va reclama la Washington pe procurorii români, scrie news.ro.

„Fac ceva pe voi mă! Sunteţi nişte otrepe, sunteţi nişte inculţi şi incapabili incompetenţi, nu aţi studiat în viaţa voastră dreptul, nu pot să vă vorbesc respectuos pentru că sunteţi doar nişte prostituate care ling clanţele pe unde li se dau nişte bani. Sunteţi toţi corupţi, vi s-au dat bani, aveţi averi pe care nu vi le-aţi fi permis niciodată din banii respectivi, sunteţi swingeri, sunteţi drogaţi, inclusiv în instituţiile statului, în DNA toate drogurile pe care voi le luaţi cu DIICOT-ul le consumaţi şi le vindeţi ca să vă faceţi averi. Toate aceste lucruri vor sta pe masa Pentagonului şi pe masă la Casa Albă. De acum încolo satana să vă ia, dracu să vă ia! Am ajuns exact unde trebuie, să vezi ce vă fac din acest moment! V-aţi pus cu cine nu trebuia, otrepelor dn justiţia injustă a României”, a precizat Şoşoacă.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani