Un alt judecător de la Curtea de Apel Ploiești vrea să tranșeze problema „turului 2 înapoi”

Data actualizării: Data publicării:
4
Curtea de Apel Ploiești. Palatul de Justiție. Foto: caploiesti.ro

Un alt judecător de la Curtea de Apel Ploiești, Mihai Cătălin Constantin, a stabilit, contrar deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, că va judeca o plângere depusă de un cetățean împotriva Curții Constituționale a României (CCR), care a hotărât anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din anul 2024.

Reamintim că, la finalul lunii aprilie, imediat după ce judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a decis să suspende Hotărârea Curții Constituționale prin care a anulat alegerile din anul 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis „excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești” și a casat sentința.

Concret, Înalta Curte a stabilit, practic, că o Curte de Apel nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, în această situație fiind vorba de Hotărârea prin care a fost anulat turul doi al alegerilor din 2024. Detalii, aici.

Un alt judecător de Curte de Apel vrea să tranșeze „turul 2”

Completul condus de judecătorul Mihai Cătălin Constantin de la Curtea de Apel Ploiești a decis marți, 13 mai, că va judeca un alt dosar similar, prin care un cetățean solicită anularea Hotărârii CCR care a dus la anularea alegerilor. 

Acesta a respins „ca inadmisibilă” o solicitare prin care procurorii cereau sesizarea ÎCCJ tocmai pentru a rezolva „o chestiune de drept ce vizează excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești”.

„Atâta timp cât parte din alegaţii pot fi cercetate într-o procedură de excepţie, cum este cea penală, cu atât mai mult poate fi cercetată într-o procedură contencioasă”, subliniază judecătorul în minuta deciziei din 13 mai. 

Astfel, completul condus de Mihai Cătălin Constantin s-a declarat „competent material, teritorial și funcțional să soluționeze cauza” și a stabilit următorul termen pe 27 mai, adică la nouă zile după ce va avea loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025.

Pentru a-și susține decizia, judecătorul Curții de Apel Ploiești mai invocă „anularea unei Hotărâri CCR de către Curtea de Apel București” în anul 2018. 

Numai că în 2018, după cum explica avocatul Toni Neacșu (fost judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii), citat de Clujust, Hotărârea anulată de Curtea de Apel București viza exclusiv organizarea administrativă a Curții.

„Judecătorul de la Curtea de apel București a reținut (n.r. În 2018) că hotărârea atacată este dată exclusiv în vederea organizării activităţii administrative a Curţii, fără a fi pronunţată la sesizarea uneia dintre instituţiile abilitate în acest sens de dispoziţiile art. 146 din Constituţie, fără a soluţiona un conflict juridic sau o situaţie juridică, nefiind rezultatul unei proceduri contradictorii”, potrivit sursei citate.

„Revoluția de la Ploiești continuă”

Informația legată de decizia luată pe 13 mai de completul condus de judecătorul Mihai Constantin a apărut prima oară în spațiul public pe contul de Facebook al avocatului Toni Neacșu.

„Revoluția de la Ploiești continua. Un alt judecator de la CA Ploiești sfidează soluțiile ICCJ și ale tuturor celorlalte curti de apel care stabilisera ca instantele judecătorești nu au competența sa analizeze hotararile CCR si în special Hotărârea 32/6.12.2024 de anulare a alegerilor”, se arată în postarea fostului judecător Toni Neacșu.

Pe scurt, subliniază Toni Neacșu, „judecătorul de la Ploiești, în răspăr în primul rând cu ICCJ dar și cu celelalte câteva zeci de soluții similare ale curților de apel, consideră că are competența generală și materială de a verifica pe fond legalitatea Hotărârii 32/6.12.2024 ca și când ar fi orice alt act administrativ emis de o autoritate administrativă”.

Potrivit informațiilor din spațiul public, Cătălin Mihai Constantin este judecător din anul 2008 (când a început activitatea la Judecătoria Târgu Secuiesc), anterior fiind ofițer în cadrul Ministerului de Interne.

„Judecătorul Mihai Cătălin Constantin a fost recuzat în acest dosar de procurorul de ședință (informațiile sunt că lăudase anterior pe grupuri ale judecatorilor solutia judecatorului Alexandru Vasile anulata de ICCJ), dar cererea a fost respinsă”, a mai adăugat Toni Neacșu. 

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu norma de hrană a militarilor după modificările aduse de noua lege a salarizării...
Digi FM
Un bărbat a devenit miliardar peste noapte fără să știe. A aflat adevărul când a încercat să plătească la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, criticată după apariția de la gala gimnasticii din Onești. „De ce așa dezbrăcată în fața...
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Newsweek
Pensiile speciale ale magistraților - 25.586 lei, cât 9 pensiii normale sau 50 indemnizații de handicap
Digi FM
Millie Bobby Brown, despre viața de mamă la 22 de ani: “Nu înțeleg cum poate exista atât de multă iubire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
John Travolta le dedică filmul scris și regizat de el soției și fiului pierduți mult prea devreme: "Viața m-a...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Nuntă discretă pentru unul dintre cele mai urmărite...