Klaus Iohannis, după vizita la INSP: ”Recomand să purtați mască tot timpul când ieșiți din casă. Nu avem nevoie să închidem toată țara”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.com

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu e nevoie să închidem toată țara și nu se impune revenirea la starea de urgență. Șeful statului a recomadat și purtarea măștii în spațiul public, atât la interior, cât și în exterior.

Iohannis a mers în vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), informează Administraţia Prezidenţială, în a treia zi cu peste 3.000 de cazuri noi de Covid-19. La finalul vizitei, şeful statului a făcut declarații.

”Am făcut o vizită la INSP, institut despre care se vorbește foarte mult în ultima vreme. Am vrut o discuție directă cu experții din domeniu. Am găsit oameni dedicați, competenți, care se străduiesc să facă față unei situații complicate de pandemie. Mi-au prezentat Institutul, domeniile de care se ocupă și evident am discutat despre mersul pandemiei de la noi. Înainte să detaliez, vreau să spun că am apreciat munca lor, proiectele în curs și faptul că se preocupă foarte mult de resursa umană, de aparatura specifică și de extindere. Aceste rezultate pe care le obțin au un impact major în politica statului.

Despre pandemie am discutat destul de mult, mi-au prezentat viziunea lor aici, la Institut. Abordarea noastră este cam la fel, nu trebuie să intrăm în panică, dar să fim conștienți că ne aflăm într-o situație de sănătate publică gravă. Dacă vrem o viață aproapiată de normalitate, e nevoie să respectăm normele: purtarea măștii, distanță, igiena mâinilor, evitarea aglomerărilor.

Klaus Iohannis: Specialiștii spun că masca e utilă dacă vrem să nu mai avem răspândire rapidă a virusului

În anumite localități, unde incidența e mai mare, se impun restricții. Descentralizarea restricțiilor este un lucru bun, așa că am convenit cu reprezentanții Institutului, cu ministrul Tătaru și cu echipa mea să lucrăm la o metodologie pentru a lua decizii mai rapide, eficiente și corelate cu situația din fiecare localitate sau județ. În acest fel, vom putea lua mai repede măsurile care se impun și să evităm restricții prea dure. Repet, măsurile de bază rămân cele discutate: masca, distanță, igienă. Toți specialiștii sunt de părere că masca e extrem de utilă dacă vrem să nu mai avem răspândire rapidă a virusului. Vom avea mai multe discuții despre unde și când purtăm masca. Recomand să purtați masca tot timpul când ieșiți din casă, în spațiul public, în interior sau în exterior”, a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis infirmă posibilitatea reluării stării de urgență

Nu intentioez să revenim la starea de urgență. Există măsuri care pot avea efecte mai bune. Nu avem nevoie să închidem toată țara, nu este nevoie de stare de urgență. În această etapă nu intenționez să reintroduc starea de urgență, dar sunt adeptul măsurilor preventive. Sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume vor trebui restricționate”, a spus Klaus Iohannis. 

La evenimentul anunțat a luat parte și Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Vizita lui Klaus Iohannis a avut loc la scurtă vreme după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat datele referitoare la situaţia îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Un nou record. 3.186 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost 3.186 de cazuri noi de COVID-19, un nou record îngrijorător al infecțiilor cu coronavirus de la începutul pandemiei. De asemenea, alți 52 de români au murit din cauza bolii COVID-19. În București și șapte județe, rata de infectare depășește pragul de 1,5.

Până astăzi, 9 octombrie, în România, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. 

În Bucureşti sunt 549 de cazuri noi, la Iaşi - 193, Bacău - 150, Timiş - 142, Dâmboviţa - 128, Cluj - 117, Prahova - 101. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 44 de decese. La Terapie Intensivă sunt internaţi 607 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să...
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selly, despre observațiile pe care i le fac părinții, în ciuda succesului său: „Cred că este imposibil să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Top 10 filme cu Charlize Theron. Actrița împlinește 51 de ani
Adevarul
Marinarii de pe portavionul USS Abraham Lincoln sunt epuizați și demoralizați în largul coastelor Iranului...
Newsweek
Românii plătesc printre cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Carmen Șerban, la un pas de o tragedie în București. Mașina cântăreței a ajuns într-o groapă după ce asfaltul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Tom Holland nu se ferește să spună care sunt cele mai slabe filme din cariera sa: „Nu eram deloc mândru de...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine