Nigerian arestat preventiv în Capitală după ce a lovit și violat o prostituată

Data actualizării: Data publicării:
mașină de poliție
Foto: Poliția Română

Un nigerian în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, fiind acuzat că a lovit și violat o prostituată. Individul a mers la o locuinţă din sectorul 6 al Capitalei, unde femeia practica prostituţia, dar și-a ieșit din minți atunci când aceasta i-a cerut să plece pe motiv că nigerianul că nu are bani să-i plătească în avans serviciile prestate.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti informează că în 11 septembrie, un procuror din cadrul instituţiei a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un cetăţean nigerian în vârstă de 30 de ani, pentru viol, distrugere şi violare de domiciliu”.

Inculpatul a fost iniţial reţinut, iar apoi arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 al Capitalei.

Potrivit anchetatorilor, pe 8 septembrie, nigerianul a mers la o locuinţă din sectorul 6 al Capitalei, pentru a întreţine raporturi intime cu o prostituată. În momentul în care femeia a constatat că bărbatul nu are bani să achite în avans contravaloarea serviciilor prestate, aceasta i-a cerut nigerianului să părăsească locuinţa înaintea întreţinerii actelor sexuale. 

Nigerianul a refuzat însă să plece din imobil şi a strâns-o de gât şi de mâini pe femeie, după care a violat-o. Ulterior, i-a distrus acesteia telefonul mobil, după ce l-a aruncat pe podea.

Cercetările sunt continuate de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. - Poliţia Sectorului 6 - Serviciul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...