Noi precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu Moderna și Johnson&Johnson

Data actualizării: Data publicării:
seringa cu vaccin tinuta in mana de un cadru medical
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Persoanele care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson au recomandare să facă rapelul cu un vaccin ARN mesager (Pfizer sau Moderna), însă îl vor putea face și cu același ser dacă doresc, a anunțat vineri președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță. De asemenea, medicul vine cu precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu serul companiei Moderna.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a făcut vineri precizări cu privire la doza booster pentru persoanele care s-au vaccinat inițial cu vaccinuri poduse de Moderna sau Johnson&Johnson.

Recomandările medicilor pentru vaccinații cu Johnson&Johnson

Rapelul este recomandat pentru toți cei vaccinați cu Johnson&Johnson de cel puțin de 6 luni. Aceștia vor putea face doza suplimentară începând din 8 noiembrie, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

„În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni cu vaccinuri pe bază de ARn mesager, fie de la Compania Biontech/Pfizer, fie de la Moderna. În cazul în care se optează pentru vaccinul de la Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme”, a anunţat medicul militar.

Acesta a precizat că persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la Johnson & Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson & Johnson.

„Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARn mesager, dar se permite la opţiunea persoanei respective să se administreze doza de rapel cu acelaşi vaccin de la Johnson & Johnson”, a explicat Gheorghiţă.

O nouă recomandare pentru vaccinații cu Moderna

Coordonatorul campaniei de vaccinare a făcut precizări și cu privire la doza booster pentru persoanele care s-au vaccinat inițial cu vaccinuri produse de Moderna.

Astfel, persoanele care au fost vaccinate la prima schemă cu vaccinul de la Pfizer, de la AstraZeneca și de la Johnson&Johnson și care aleg pentru rapel de la Moderna, vor primi o doză întreagă, iar cei care au fost vaccinați inițial tot cu Moderna vor primi la rapel o jumătate de doză.

Această recomandare intră în vigoare de luni, 1 noiembrie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
O fostă concurentă "Chefi la cuțite", model și actriță, a murit într-un accident în Israel. Avea 41 de ani și...
Pro FM
Mira și iubitul ei s-au despărțit după "patru ani superbi". Comentariul lui Mihai Bendeac a primit sute de...
Film Now
Ultima apariție publică a lui Catherine O'Hara o arăta fragilă, la brațul soțului. Mai slabă ca oricând, dar...
Adevarul
Scutul de la Deveselu, în pericol? Ce s-ar întâmpla dacă SUA intră în conflict cu China: „Războaiele între...
Newsweek
Pensiile ar putea scădea cu sute de lei după 2030. Ne trebuie 40 miliarde € să evităm dezastrul. Care e cauza?
Digi FM
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Macaulay Culkin, omagiu sfâșietor după moartea lui Catherine O’Hara, mama lui în "Singur acasă": "Credeam că...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”