Care este rolul Parlamentului

Data publicării:
parlament plen crop inquam photos

Pe 11 decembrie suntem aşteptaţi la urne pentru a ne alege parlamentarii. Un vot important, care trasează parcursul României pentru următorii patru ani. Dar să vedem ce atribuții au cei 466 de senatori și deputați care vor compune Legislativul.

Parlamentul este, potrivit Constituţiei, forul care dezbate şi aprobă toate legile după care ne ghidăm în societate: în raporturile noastre de muncă, sociale, în educaţie, sănătate sau apărare. Tot Parlamentul numește șefii de servicii secrete, judecătorii Curții Constituționale sau Avocatul Poporului.

Componența și programul Guvernului depind tot de Parlament. Imediat după alegeri, în funcție de înțelegerile politice, majoritatea parlamentarilor înaintează preşedintelui o propunere de premier. Cabinetul de miniștri și programul de guvernare sunt validate tot prin votul aleșilor. Dacă în cei patru ani de mandat, deputații și senatorii sunt nemulţumiţi de prestaţia Guvernului, pot vota o moţiune de cenzură prin care să îi demită pe premier şi pe miniştri.

Activitatea de zi cu zi a Parlamentului presupune, însă, elaborarea, dezbaterea şi votarea legilor. Fiecare propunere iniţiată de parlamentari, Guvern sau cetăţeni se discută prima oară în comisiile de specialitate și apoi se votează în plen.

Dacă un proiect legislativ s-a votat prima oară la Camera Deputaţilor, el urmează aceeaşi procedură în Senat. Şi invers. Deputaţii au ultimul cuvânt când vine vorba despre legislaţia muncii, mediu, ajutoare sociale. Senatul decide regulile din educaţie sau administraţie locală.

În şedinţe reunite, parlamentarii votează conducerea serviciilor secrete sau a diverselor instituţii din subrodine: Autoritatea de Supraveghere Financiară, televiziunea publică, Avocatul Poporului.

Tot împreună, aleşii primesc mesajul preşedintelui României sau rapoartele de activitate ale Consiliului Suprem de apărare a ţării. În situaţie de criză, Parlamentul poate declara starea de război, mobilizarea şi încetarea ostilităţilor militare.

Dacă trei zile pe săptămână parlamentarii lucrează la București, vinerea este dedicată alegătorilor. La cabinetele parlamentare din țară, deputații și senatorii trebuie să discute propunerile și doleanțele cetățenilor din colegiile lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale