Liviu Dragnea, aprecieri pentru ministrul Petre Daea

Data publicării:
petre daea crop agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris duminică, pe Facebook, că apar primele semne privind diferenţa dintre guvernarea PSD-ALDE şi cea tehnocrată, în condiţiile în care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că, până în acest moment, peste 70% din fermieri şi-au primit subvenţiile pentru campania de primăvară, în timp ce Guvernul tehnocrat a acordat, anul trecut, subvenţiile abia în lunile iunie – august.

petre daea crop agerpres
FOTO: Agerpres

„Apar primele semne privind diferenţa dintre guvernarea PSD-ALDE şi guvernarea tehnocrată. La ultima şedinţă de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că, din cei 681.000 de fermieri din România, 482.000 şi-au primit deja subvenţiile pentru campania de primăvară. Deci peste 70% dintre agricultori şi-au primit banii, iar restul îi vor primi cu siguranţă până la finalul lunii, aşa cum am promis în timpul campaniei electorale”, a scris liderul PSD.

Liviu Dragnea a susţinut că „aici se vede cum te responsabilizează votul din partea cetăţenilor”.

„Anul trecut pe vremea asta, tehnocraţii nici măcar nu începuseră să vorbească despre acest subiect, iar subvenţiile au ajuns la fermieri abia prin lunile iunie, iulie sau august”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, joi, în debutul şedinţei Executivului, că subvenţiile din agricultură se vor acorda mai repede anul acesta, respectiv până la 31 martie, precizând că din totalul de 681.000 de fermieri, până la această dată s-au procesat acte pentru 481.814, ceea ce reprezintă 71% din total. El a stârnit amuzamentul membrilor Guvernului după ce a făcut o afirmaţie confuză privind subvenţiile, declarând că speră că ”în 31 martie să avem numai situaţii neclare”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...