M.R.Ungureanu: Parteneriatul cu SUA ar putea fi afectat, dacă atacurile la adresa justiției continuă

Data publicării:
14012013 20mru 20sua-43806

Mihai Răzvan Ungureanu s-a întrebat de interesul brusc pe care l-a avut radioul „Vocea Rusiei” în modul în care USL își duce campania electorală și a modului în care conduce țara.

„Vocea Rusiei părea să știe tot felul de lucruri la care noi nu avem acces: aluzii, conexiuni, aspectebiografice ținute sub tăcere.Aș prefera să cred că ne facem mult prea mult rău ca să mai avem nevoie de dușmani, așa cum zicea și Petre P. Carp. Modul în care azi e condusă România ne va arăta că nici nu ai nevoie să fii împins de la spate de o putere ca să cazi singur în prăpastie”, a spus liderul Forței Civice.

Întrebat dacă parteneriatul strategic cu Statele Unite ar putea fi pus sub semnul întrebării, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: „Calitatea sa poate fi pusă sub semnul întrebării în momentul în care atacurile la adresa justiției continuă. SUA, ca și Marea Britanie și Germania, își pun întrebarea cum e apărat statul de drept în România și dacă măsurile, sau declarațiile, sau gesturile oamenilor politici de la putere nu afectează drepturile cetățenești sau valoarea democrației”, a spubliniat Mihai Răzvan Ungureanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...