Proiect de lege: Cont bancar gratuit pentru fiecare român, pentru pensie, salariu, economii și plăţi

Data publicării:
customer hand holding credit card near nfc terminal.
Foto: Profimedia Images

Românii își vor putea face cont bancar gratuit pentru servicii de bază - pensie ori salariu, plăți electronice sau economii, dacă proiectul de lege anunțat joi de deputatul George Tuță va fi implementat.

Deputatul George Tuță a anunțat, joi, în cadrul ”Forumului Educației Financiare” că va continua să dezvolte, printr-o nouă inițiativă legislativă, procesul de incluziune financiară al românilor.

Tuță a anunțat, în premieră, că se află în debutul procedurii legislative proiectul acordării fiecărui român a unui cont bancar gratuit pentru servicii de bază - pensie ori salariu, plăți electronice, economisire primară.

”Evenimentul de astăzi are ca subiect educația financiară a românilor și nu se putea găsi un loc mai potrivit pentru ediția princeps decât Academia de Studii Economice. În fond, educația ca activitate socială este o datorie a sistemului de învățământ, cu precădere a celui universitar specializat. Ca atare, salut cu entuziasm această inițiativă.

Ce ar trebuie să ne intereseze pe toți ? Un mix între educație, categoric obligatorie, și încredere. Cele două sunt legate strâns, pentru că niciun proces educativ nu poate fi separat de încrederea acordată celui care educă, sau de încrederea în sistemul în care cel educat este stimulat să se implice.

Nu este un secret, oamenii prețuiesc azi cash-ul. Aceleași comunități, care la 1900 nu ar fi renunțat în ruptul capului la polul de aur, au trecut prin educație la a acorda încredere unor bilete de bancă care până la urmă nu erau deloc la fel de tangibile precum o monedă de metal prețios.

Acum vorbim despre cum creștem încrederea în altceva nou, mă refer aici la banii electronici. Sunt convins că mecanismele mentale ale reticenței sunt asemănătoare cu cele care au însoțit intrarea largă a bancnotelor în circulație. Și mai știu că ce s-a făcut acum un secol poate fi repetat azi cu succes.

Când vorbim de încredere mă refer la toate planurile – sistem bancar, Banca Națională, stat, administrație publică, plus încrederea în cei care îi vor stimula pe români să cheltuie bani online sau să economisească altfel decât la saltea.

Însă degeaba făurim un plan digital și inovator de educație financiară dacă pierdem din vedere o realitate simplă: doar zece milioane dintre români au un cont bancar, doar una din cinci gospodării are asigurare și doar unul din 10 cetățeni ar putea acoperi mai mult de o lună de cheltuieli dacă și-ar pierde sursa centrală de venit. (...)

Folosesc participarea la acest eveniment pentru a anunța în premieră că se află în debutul procedurii legislative proiectul acordării fiecărui român a unui cont bancar gratuit pentru servicii de bază - pensie ori salariu, plăți electronice, economisire primară.

Vom avea timp să analizăm pentru cei interesați toate detaliile acestui proiect, care vine din mecanismele europene, și are drept scop incluziunea financiară pentru toți cetățenii, ca parte a economiei digitale.

Până de curând, serviciile financiare au fost impuse aproape forțat de bănci, care si-au dorit clienti mulți, pe care să aplice comisioane mari. Regulile noi, pe care vrem să le impunem ar cere băncilor să accepte furnizarea unui serviciu financiar de bază fără costuri, fără comisioane, și care poate fi portat între bănci.

O prelungire a CNP-ului cu o identitate financiară pe care fiecare român trebuie să o primească gratuit", a explicat parlamentarul.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Parada pisicilor de lux! 1.500 de feline din 36 de țări s-au luptat pentru titlul de cele mai frumoase din...
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...