Proiectul deputatului “Mitralieră” care scapă evazioniștii fiscali de la închisoare dacă plătesc prejudiciul, adoptat de Parlament

Data actualizării: Data publicării:
catusi si euro
Foto: Profimedia Images

Proiectul inițiat de deputatul Cătălin Rădulescu, prin care cei care fac evaziune până în 100.000 de euro primesc doar o amendă dacă plătesc prejudiciul, a fost adoptat, marți, de Camera Deputaților, în calitate de for legislativ decizional. Proiectul va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Proiectul fusese declarat, anterior, neconstituțional de către CCR.

Proiectul prevedea inițial ca pentru a scăpa de închisoare evazioniștii fiscali trebuiau să plătească prejudiciul plus 20% din totalul acestuia, până la primul termen de judecată.

Acum, actul normativ care a fost schimbat în Camera Deputaților prevede că pentru evaziunea de până la 100.000 euro să fie plătită doar o amendă dacă plătesc integral prejudiciul, iar dacă achită și 20% în plus, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.

Pentru adoptarea proiectului au votat deputații PSD, Pro România și ALDE iar împotriva inițiativei s-au exprimat PNL și USR.

Deputații UDMR s-au abținut.

Proiectul, declarat neconstituțional în aprilie anul trecut, a fost adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată, în februarie.

În expunerea de motive semnată de deputatul Cătălin Rădulescu se arată că inițiativa legislativă este necesară din cauza „stării sistemului judiciar românesc în ce privește condițiile de detenție și gradul de aglomerare cât și numeroasele cauze în care România a fost condamnată de instanțele internaționale pentru aceste condiții”.

„Dacă inculpatul acoperă în totalitate prejudiciul și nu mai execută pedeapsa efectivă cu închisoarea, statul va avea de câștigat de două ori: va recupera prejudiciul creat integral, într-un timp relativ scurt și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului”, conform surse citate.

Actul normativ va merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...