Medicul de ATI Dorel Săndesc demontează optimismul din jurul bilanțului în scădere: Este periculos să se inducă ideea că este mai bine

Data actualizării: Data publicării:
Dorel Săndesc, șeful asociației ATI din România
Dorel Săndesc, șeful asociației ATI din România Foto: captură TV

Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a demontat la Digi24 optimismul din ultimele zile în care raportările privind evoluția pandemiei în România au indicat un număr în scădere a infectărilor. El a susținut că se fac teste puține și că această inducere a ideii că este mai bine este, de fapt, periculoasă.

"Nu e niciun motiv de optimism.

Situația este foarte serioasă și tot mai neclară din perspectiva raportărilor care se fac. 

Se arată un număr care se menține la platou sau are tendința descendentă, dar nu se spune că această scădere a numărului de cazuri pozitive este corelată foarte bine  statistic cu scăderea numărului de teste.

Scăderea numărului de teste este inexplicabilă într-o perioadă în care toate instituțiile, chiar și cele care se contraziceau înainte, toate țările insistă pe testare.

Noi avem o capacitate mult mai mare de testare decât numărul pe care îl facem.

Asta e periculos, poate induce ideea e mai bine și induce tendința de relaxare a măsurilor de precauție din partea oamenilor.

E periculos pentru că în realitate stăm foarte prost Noi, cei din spitale suntem mai aglomerați ca niciodată", a spus Dorel Săndesc.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...