Sindicaliștii din Senat îl acuză pe Bolojan că refuză dialogul. „Adevărata miză a reorganizării nu este numărul angajaţilor”

Data actualizării: Data publicării:
ilie bolojan
Foto: Ilie Bolojan, președintele Senatului / Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari, Sindicatul Personalului Contractual şi Sindicatul Şoferilor din Senatul României au reacţionat, după declaraţiile preşedintelui Senatului, Ilie Bolojan, privind disponibilizările şi au precizat că în tot acest timp au fost făcute angajări la Senat. „Adevărata miză a reorganizării nu este numărul angajaţilor, ci eliminarea unora şi păstrarea altora”, susţin reprezentanţii sindicatelor.

„Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari, Sindicatul Personalului Contractual şi Sindicatul Şoferilor din Senatul României au luat act, cu stupoare, de recentele declaraţii ale dlui Ilie Bolojan, preşedintele Senatului României, cu privire la angajaţii Senatului, afirmaţii care contribuie şi mai mult la adâncirea unei falii într-o societate din ce în ce mai dezbinată. Considerăm abordarea domniei sale referitoare la personalul Senatului ca fiind extrem de periculoasă, un prim efect multiplicator fiind scindarea populaţiei între «cei buni» şi «cei răi», un scenariu în care funcţionarii publici parlamentari reprezintă răul suprem din România”, transmit cele trei sindicate, într-un comunicat de presă, duminică.

Cele trei sindicate vin şi cu unele clarificări, susţinând că Ilie Bolojan a făcut acuzaţii nedovedite în lipsa unui dialog. „Prin declaraţiile sale, domnul Ilie Bolojan induce ideea (falsă!) potrivit căreia funcţionarii publici parlamentari şi personalul contractual din cadrul Senatului României nu şi-ar lua salariile pe merit. În fapt, mulţi dintre angajaţii Senatului României lucrează mult peste programul de lucru, inclusiv weekendurile şi în zilele libere, atunci când este nevoie”, se precizează în comunicat.

„Etichetarea negativă a unui întreg aparat de lucru este extrem de nociv şi imoral, lansarea acuzaţilor având un impact semnificativ asupra imaginii unei categorii profesionale, mai ales fără a exista o bază factuală clară”, mai spun sindicaliștii. „Pentru că afirmaţiile domnului Bolojan sunt nedrepte şi lipsite de orice temei, îi solicităm să prezinte public dovezi concrete ale neregulilor pe care pretinde că le-a identificat şi să sesizeze instituţiile abilitate, aşa cum este normal să procedezi în astfel de situaţii”, arată sindicatele.

Reprezentanţii celor trei sindicate cer respect pentru activitatea profesională şi eforturile angajaţilor. „În perioadele de dezbatere a bugetului de stat al României, personalul tehnic al Senatului rămâne la sediul instituţiei până târziu în noapte pentru a finaliza documentele necesare”, se arată în comunicat.

De asemenea, sindicatele solicită măsuri coerente şi echitabile şi susţin că în tot acest timp au fost făcute angajări la Senat.

„În timp ce dl Ilie Bolojan susţine necesitatea reducerii personalului pentru «optimizare», constatăm că, simultan, au fost efectuate noi angajări, inclusiv la nivel de conducere. Solicităm domnului preşedinte al Senatului să facă public numărul şi structura angajărilor realizate de la preluarea mandatului. O reformă autentică nu trebuie să fie un pretext pentru eliminarea unor angajaţi şi menţinerea altora pe criterii netransparente. Considerăm că orice decizie privind personalul trebuie fundamentată pe principii obiective şi echitabile, fără influenţe politice sau personale, în consultare cu Sindicatele (conform legii!)”, se mai precizează în document.

Sindicatele îi mai transmit președintelui Senatului că susțin „eficientizarea activităţii doar în urma unui concept bine definit, urmat de analize transparente, criterii clare, corecte, tot procesul urmând a se desfăşura într-o permanentă colaborare cu sindicatele, exact cum cere legislaţia”.

„Indiferent de presiunile uriaşe la care suntem supuşi, ne vom îndeplini sarcinile perfect şi la timp, ca întotdeauna! În urma evenimentelor şi declaraţiilor de până acum putem conchide că adevărata miză a reorganizării dorite de către Preşedintele Senatului nu este numărul angajaţilor, ci eliminarea unora şi păstrarea altora. Însă nu vom accepta să devenim să fim ţapi ispăşitori într-un joc politic”, mai transmit sindicatele.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...