Avertisment privind numărul record de mame-adolescente în România. Salvați Copiii cere introducerea educației sexuale obligatorii

Data publicării:
mama adolescenta

În România, aproape una din zece nașteri este înregistrată în rândul fetelor cu vârsta între 15 și 19 ani, iar pentru 23 de mame sub 15 ani este vorba deja de al doilea copil. Situația reflectă lacunele legislative și lipsa accesului adecvat la educația sexuală, atrage atenția organizația Salvați Copiii, care propune ca educația pentru sănătate să fie introdusă încă de la grădiniță.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică pentru 2024, din cele 143.637 de nașteri, 13.018 provin de la adolescente între 15 și 19 ani, iar 601 sunt mame sub 15 ani. În cazul a 23 dintre acestea, este vorba despre a doua naștere, iar o adolescentă de nici 15 ani a născut al treilea copil. Județele cu cele mai multe nașteri sub 15 ani sunt Mureș – 60, Bacău – 34 și Bihor – 31.

O hartă privind numărul mamelor adolescente realizată în februarie 2026 poate fi accesată AICI

La grupa de vârstă sub 19 ani, topul județelor include Mureș (813 mame), Brașov (657), Dolj (568), Bihor (567) și Constanța (541). Municipiul București ocupă locul 14, cu 351 de nașteri provenind de la adolescente, mai precizează comunicatul Asociației Salvați Copiii România,

„Datele privind mamele minore reflectă consecințele directe ale unui sistem legislativ care a eșuat să protejeze copiii prin educație”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinta executivă a Asociației.

„Abordarea educațională în domeniul sănătății poate juca un rol esențial în combaterea fenomenului maternității la vârste tinere. Chiar și în situații caracterizate de sărăcie familială sau în comunități cu perspective economice limitate, deținerea cunoștințelor referitoare la prevenirea sarcinilor nedorite, igienă, prevenirea abuzurilor sexuale și identificarea resurselor disponibile poate contribui semnificativ la reducerea acestui fenomen”, a mai spus ea.

Povestea Mariei, mamă la 15 ani: „Am simțit că viața mea s-a terminat”

Maria avea 15 ani când a realizat că întârzierea menstruaţiei nu mai poate fi pusă pe seama unei simple dereglări. La început, s-a agăţat de această speranţă şi a încercat să ignore semnele, să provoace menstruaţia prin metode „auzite” de la alte fete. Când testul de sarcină a confirmat ceea ce se temea, şocul a fost copleşitor: „Am simţit că viaţa mea s-a terminat pentru totdeauna, că nu mai are sens să mai visez la nimic vreodată. Chiar dacă locuiesc într-un sat, aveam şi eu visurile mele. Să merg la liceu, să învăţ o meserie şi să devin ceva mai mult”.

După confirmarea sarcinii, frica „s-a transformat rapid în ruşine” faţă de părinţi, de colegi, de comunitate, motiv pentru care a încercat să ascundă sarcina cât mai mult timp, iar gândul de a le spune părinţilor „o paraliza”.

„Când partenerul a aflat, reacţia lui a fost violentă. A negat paternitatea şi a rupt legătura cu Maria. Teama de medic şi de spital a fost la fel de puternică. Fără venit propriu, dependentă de familie, fiecare analiză medicală părea un cost prea mare”, explică specialiştii „Salvaţi Copiii”, care au susţinut-o pe adolescentă şi i-au facilitat accesul la servicii medicale, consiliere şi sprijin social, ajutând-o să meargă la controale prenatale.

„Prin intervenţia integrată – medicală, socială şi educaţională – Maria a reuşit să îşi continue studiile şi să îşi construiască un plan pentru a-şi creşte copilul în siguranţă, demonstrând că sprijinul potrivit, oferit la timp, poate rupe cercul vulnerabilităţii”, au adaugat specialiştii de la Salvați Copiii.

Ce propune Salvați Copiii

Organizația solicită o reformă profundă a cadrului legal, pornind de la Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar. În prezent, educația sexuală în școli începe abia în clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților, ceea ce exclude copiii cei mai vulnerabili.

Salvați Copiii propune:

  • Introducerea „Educației pentru sănătate” ca disciplină obligatorie încă din învățământul preșcolar, mai exact de la grădiniță;
  • Adaptarea programelor la vârsta copiilor, incluzând sănătatea reproducerii, prevenirea violenței și abuzului, egalitatea de gen, nutriție și educație digitală;
  • Formarea continuă a cadrelor didactice și integrarea specialiștilor din sănătate și psihologie în procesul educațional;
  • Implicarea activă a părinților și comunității ca parteneri informați.

„Cel mai important impact al programelor de educație sexuală comprehensivă este îmbunătățirea considerabilă a capacității copiilor de a detecta, preveni și raporta abuzurile sexuale, o realitate tragică în spatele multor cazuri de minore care devin mame. Educația pentru sănătate nu este opțională. Este o obligație a statului față de fiecare copil”, a subliniat Gabriela Alexandrescu.

Sarcinile apar și la fete mult mai mici de 14 ani

Actuala reglementare din Legea 272/2004 prevede că programele de educație pentru sănătate, inclusiv componenta de educație sexuală, se derulează în școli abia începând cu clasa a VIII-a și numai cu acordul scris al părinților.

Savați Copiii consideră „această abordare profund inadecvată și în dezacord cu celelalte reglementări privind răspunderea penală de la 14 ani, a consimțământului de la 16 ani în domeniile medical, civil și educațional”.

„Pe de o parte, vârsta de 14 ani este prea târzie. Statisticile arată că sarcinile la adolescente apar și la fete mult mai mici, iar informațiile despre igienă, corp, relații sănătoase și protecția față de abuz trebuie transmise de la vârste fragede, adaptat capacității de înțelegere a copilului. Pe de altă parte, condiționarea participării de acordul parental a exclus din puținele sesiuni de informare din școli tocmai copiii cei mai vulnerabili, cei din familii cu un nivel scăzut de educație și din comunitățile sărace”, spune organizația neguvernamentală.

„Această inconsecvență juridică este cu atât mai flagrantă cu cât legislația română stabilește răspunderea penală de la 14 ani, cu condiția dovedirii discernământului, și consimțământul medical de la 16 ani pentru anumite intervenții. A le refuza dreptul de a participa la ore de educație pentru sănătate fără încuviințarea părinților încalcă grav principiul interesului superior al copilului”, a adăugat sursa citată.

Intervenții integrate în comunități

În prezent, Salvați Copiii România operează în peste 400 de comunități rurale și în toate maternitățile din țară, ajungând la aproape 460.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani. Printre acțiuni se numără: caravane medicale, consiliere pentru sănătatea reproducerii, distribuția „Cutiei Bebelușului”, facilitarea accesului digital la informații medicale prin aplicația INFOMama și sprijin pentru medicii de familie din mediul rural.

Rezultatele includ:

  • Creșterea înscrierilor la medicul de familie și a accesului la consultații și analize prenatale;
  • Creșterea ratei vaccinării copiilor la 99–100%;
  • Îmbunătățirea cunoștințelor despre sănătate în rândul adolescentelor, contribuind la prevenirea sarcinilor timpurii.

Educația sexuală și prevenirea maternității timpurii rămân, astfel, priorități pentru protejarea drepturilor copilului și reducerea vulnerabilităților sociale și economice în România.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce POS-urile noi din supermarketuri au cameră foto: răspunsurile date de români, virale
Digi FM
Era om al străzii și avea o zi groaznică la muncă. Gestul banal care i-a schimbat viața peste noapte: „Cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea și picioarele ei interminabile fură toți ochii. Pe plajă sau în rochie minusculă cu tocuri...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit numele starului rock pentru care l-a părăsit pe Brad Pitt: Nu am mai vorbit...
Adevarul
Momentul în care racheta Tomahawk care a omorât 168 de persoane, majoritatea copii, lovește baza iraniană...
Newsweek
Caporal cu 20 ani munciți - pensie militară de 6.100 lei. Pensiile civile, la jumătate și la 65 ani. De ce?
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Motivul pentru care un cățeluș dormea mereu în același loc. Stăpâna a izbucnit în lacrimi când a aflat...
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Angelina Jolie surprinde fanii cu un bob blond pe platourile de filmare din Londra. Noul look este pentru...