Video Doi primari vor să comaseze comunele pe care le conduc și vor organiza un referendum. Ce funcții sunt eliminate

Data publicării:
Screenshot 2026-02-14 090722

Primarii a două comune din Satu Mare au decis să facă singuri reorganizare teritorială și vor referendum pentru comasarea comunelor. Unul dintre edili spune că este dispus să renunțe la funcție, iar dacă planul lor va avea succes, vor forma a doua cea mai mare comună din județ.

Cele două comune care vor să se comaseze sunt Socond și Beltiug. Ambele sunt conduse de primari de la PNL. În cazul comunei Socond, majoritatea banilor pentru funcționare și dezvoltare vin de la Guvern. De asemenea, comuna se află pe lista localităților unde venitul propriu nici măcar nu ajunge pentru plata salariilor din primărie. 

Nicolae Cornea Mare, primarul comunei Socond: „Primăria comunei Socond efectiv nu se poate autosusține. Să ai la funcționare din partea statului aproape 9 milioane de lei, deci aproape 90% sunt de la bugetul de stat. Nu este o primărie eficientă din punct de vedere al cheltuielilor. Nimeni nu va pleca acasă. Aici este vorba doar de funcțiile primar, viceprimar consilierul primarului, administrator public și Consiliul Local, care se va reduce”. 

Comuna Socond va fi absorbită de Beltiug, care are un aparat administriativ mai performant și nu se bazează pe ajutorul Guvernului pentru funcționare. 

Bartoc Gurzău Ioan, primarul comunei Beltiug: „O să demarăm procedurile în timpul cel mai scurt pentru a declanșa un referendum pentru consultarea cetățenilor. Până în toamna acestui an dorim să facem toți pașii necesari”. 

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare: „În urma acestei unificări, va rezulta a doua cea mai mare comună din județul Satu Mare, după comuna Turț, o comună cu 6.500 de locuitori. Anumite comunități nu se vor mai putea susține în viitor, nu-și vor mai putea plăti iluminatul public, întreținerea drumurilor, dispensarele pe care le au, funcționarea școlilor, dacă nu vom reduce cu adevărat chletuielile. Vom avea un singur consiliu local în cele două comune, un primar, un viceprimar la 6.500 de locuitori. Sunt foarte curios să văd cum vor vota consilierii locali ai PSD”. 

Localnicii celor două comune sunt de acord cu fuziunea. 

-„Prin unitate, ca vom fi mai mulți, va fi din punct de vedere economic o eficiență și un câștig”. 

-„Sunt foarte încântată de această idee, deoarece o să avem mult mai multe proiecte, realizări și este un pas foarte important pentru noi și din punct de vedere economic”. 

-„Mi se pare o idee bună. Mă gândesc aici și la absorbția fondurilor europene sau la alte tipuri de proiecte care se pot face”. 

-„Sa vii tu din Cuța pentru o adeverință sau după orice n-ar fi ușor, că satele sunt îmbătrânite”.  

Unificarea celor două comune se va face sub numele localității Beltiug. Primarul se va stabili la alegerile din 2028, iar candidatul va fi ales de PNL. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Privire enigmatică și siluetă de model. Soția lui Matthew McConaughey, apariție electrizantă într-o rochie...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra...
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Sylvester Stallone, distrus de cascadoriile pe care le-a făcut singur. A trecut prin 12 operații: „Mi-am rupt...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...