Video 1,5 tone de articole pirotehnice profesioniste, vândute oamenilor de rând, au fost confiscate în București

Data actualizării: Data publicării:
materiale-pirotehnice-confiscate

Circa 1.500 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate, luni dimineață, în urma unei percheziții făcute în București. Acestea erau pentru uz profesional, însă erau oferite ilegal spre comercializare către publicul larg, arată anchetatorii.

Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că, în urma unei percheziții realizate în București, a fost depistată o persoană bănuită că ar fi comercializat articole pirotehnice destinate exclusiv pirotehniștilor autorizați sau folosirii în scopuri tehnice.

Polițiștii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul S.I.A.S. – Serviciul Pirotehnic și al S.A.S. din cadrul Poliției Capitalei, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și „introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În urma percheziției domiciliare efectuate, au rezultat indicii că persoana în cauză ar fi deţinut și depozitat ilegal, la domiciliul din București, articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P1 și T1 pe care le-ar fi oferit ilegal spre comercializare către publicul larg. Menționăm că aceste categorii de articole pirotehnice nu sunt destinate comercializării către publicul larg (categoriile F2, F3 și F4), fiind destinate uzului exclusiv al pirotehniștilor autorizați sau folosirii în scopuri tehnice (categoriile P1 și T1)”, spun polițiștii.

Circa 1.500 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate. Cercetările continuă pentru aflarea întregii activități infracționale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Stagiul complet de cotizare s-a modificat în octombrie. Cine va munci mai mult înainte să se pensioneze?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...