SONDAJ. Românii nu vor implicarea Bisericii în politică, dar un politician ateu nu are șanse să ocupe o funcție publică

Data publicării:
patriarhia romana basilica ro-1

Românii cred, în proporţie covârşitoare, că Biserica ar trebui să stea departe de politică şi să se concentreze pe teme precum infidelitatea, transplantul de organe de la persoane în moarte cerebrală sau avortul. Jumătate din cei intervievaţi susţin că Biserica ar trebui să discute despre eutanasie sau şomaj.

Opiniile românilor sunt egal împărţite în ceea ce priveşte homosexualitatea. Jumătate din populaţie consideră că nu este o temă demnă a fi abordată de către feţele bisericeşti, în timp ce un procent aproximativ similar sunt de părere că biserica ar trebui să deschidă un dialog pe acest subiect.

În ochii românilor, un politician care nu crede în Dumnezeu nu ar avea prea multe şanse să ocupe o funcţie. Peste 60% cred că un astfel de om politic este nepotrivit să i se încredinţeze o demnitate publică, în timp ce doar 26% cred că ar fi în măsură să deţină o funcţie în stat.

Peste un sfert din români participă de câteva ori pe an la slujbe sau evenimente religioase, cel mai probabil la marile sărbători creştine. În schimb, 40% din români trec săptămânal sau lunar pe la biserică, iar mai puțin de 10 la sută calcă pragul bisericilor de mai multe ori pe săptămână.

Aproape toţi românii intervievaţi cred în Dumnezeu. În schimb, procentul scade simţitor când vine vorba ca românii să creadă că diavolul şi iadul există. Puţin peste jumătate susţin că Necuratul îşi face simţită prezenţa, faţă de 96% care cred în divinitate. Trei sferturi din români se roagă zilnic, dar aproape jumătate îşi consultă Horoscopul, dar mult mai mulţi cred în forţe supranaturale sau deţin un talisman.

Mai mult de jumătate din români îşi duc copiii la biserică şi aproape trei sferturi cred că religia ar trebui să fie o materie obligatorie în şcoli.

85% din români se declară de religie ortodoxă, 5% romano-catolică, 3% protestantă. Procentul de neoprotestanţi, greco-catolici şi atei este acelaşi, de 1%. 

Studiul a fost realizat în perioada 16-17 aprilie, pe un eşantion de 1380 de subiecţi, folosind metoda CATI, cu o eroare de plus-minus 2,7%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în parcarea supermarketului. Amenda de 10.000 de lei de care puţini şoferi au habar
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce lor nu li se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja