Ultimele vești despre Tibi Ușeriu. Unde este internat și cum se simte ultramaratonistul

Data publicării:
Tiberiu Useriu - 6633 Arctic Ultra_5

Tibi Uşeriu a fost obligat să abandoneze în timpul cursei Yukon Arctic Ultra. A fost dus de urgenţă la spital, cu elicopterul, după ce degetele de la un picior i-au degerat. În apropierea Cercului Polar, temperaturile coboară şi până la minus 50 de grade Celsius. Potrivit fratelui său, ultramaratonistul se simte mai bine, dar mai rămâne internat câteva zile. 

Toate veștile care ne vin sunt bune. A ajuns la cea mai bună clinică, probabil, care se ocupă de degerături din lume. Este un fost spital militar care exact numai cu asta se ocupă și așteptăm cele 72 de ore după prima intervenție să vedem dacă cumva este ceva care nu se recuperează. Dar este bine, putea fi mult mai dramatic pentru că este complicată această poveste cu degerăturile. Nu le simți, nu le stii când le ai”, a declarat la, Digi24, Alin Ușeriu, fratele lui Tibi Ușeriu.

El are degerături serioase la piciorul stâng, la piciorul drept – nu chiar așa. Asta e cea mai bună veste, că totul s-a făcut la timp, totul este sub control. Nimeni nu vrea să dea o estimare și să spună: totul va fi bine”, a adăugat Alin Ușeriu.

Întrebat dacă Tibi a fost supus unei intervenții chirurgicale, acesta a răspuns: „Nu este o intervenție chirurgicală, este o soluție pentru dilatarea vaselor, care se introduce în corpul lui de mai multe ori pe zi. Este o procedură care durează 72 de ore. Este la spitalul din Whitehorse. Cel puțin cinci zile va fi ținut acolo și, pe urmă, să vedem mai departe. Ieri, când am vorbit ultima dată cu el, era într-o stare bună, foarte optimistă. Și medicul părea optimist, eu cred că o să fie bine. Cred că am trecut pe lângă o dramă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...