Sute de poliţişti au ieșit din nou în stradă, nemulţumiţi de prevederile „ordonanţei- trenuleţ”

Data publicării:
protest al politstilor
Foto: Facebook/ SPR Diamantul M.S.

Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor „ordonanţei-trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt. Un alt protest a început, la ora 12.00, în Bucureşti, la Ministerul Finanţelor.

În unele locuri protestele au început încă de dimineaţă.

Poliţiştii din cadrul IPJ IALOMIŢA, împreună cu Poliţişti de Penitenciare din cadrul Penitenciarului Slobozia, azi, în intervalul orar 08:30 - 11:30, protestează în faţa IPJ IALOMIŢA şi apoi se deplasează prin marş către sediul Prefecturii Judeţului Ialomiţa, având ca principală cerinţă plata orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbptori legale”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor Sidepol, citați de News.ro.

Potrivit acestora, „fără o asumare fermă şi de îndată, de catre guvernanţi de a plăti orele lucrate de către poliţişti, aceştia din urmă vor continua cu măsuri de protest din ce în ce mai ample, contrar Dispoziţiilor intimidante date de către conducerea MAI şi IGPR”.

Reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor „Diamantul” au transmis că, la Slobozia, „aproape 300 de poliţişti din 600 cât are IPJ - ul îşi striga nemulţumirile în strada”.

La rândul lor, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual - SNPPC - din Ministerul Afacerilor Interne anunţă protest la IPJ Caraş-Severin, câteva zeci de persoane fiind pe trotuarul din faţa instituţiei.

În judeţul Mureş protestează sindicaliştii Europol.

Poliţiştii din cadrul I.P.J. Mureş protestează împotriva tăierilor salariale! Alături de noi sunt şi poliţiştii de Penitenciare! Rămânem în stradăşi continuăm toate formele de protest până se va renunţa la tăierile salariale”, au transmis reprezentanţii Europol.

Sunt proteste în mai multe judeţe din ţară, toate organizaţiile sindicale fiind implicate.

Poliţiştii din întreaga ţară aplică şi alte forme de protest, una dintre acestea fiind aplicarea de avertismente pentru contravenţii. Alţii sunt în grevă japoneză.

Pentru data de 17 ianuarie poliţiştii anunţă un miting de amploare al salariaţilor din MAI.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”