Ungaria riscă să dea înapoi 10 miliarde de euro către UE. Aviz dur al celei mai înalte instanțe europene

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Premierul ungar Viktor Orban
Viktor Orban / Sursa foto: Profimedia Images

Ungaria riscă să fie obligată să restituie 10 miliarde de euro primite de la Comisia Europeană în 2023, după ce un avocat general al Curții de Justiție a Uniunii Europene a recomandat anularea deciziei prin care fondurile au fost deblocate. Dacă judecătorii vor urma acest aviz, Budapesta ar putea fi nevoită să înapoieze banii, într-un moment politic delicat pentru premierul Viktor Orbán, aflat în campanie electorală, informează Politico și News.ro.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) analizează o plângere depusă de Parlamentul European, care acuză Comisia că și-a încălcat propriile reguli atunci când a decis, în decembrie 2023, să deblocheze 10 miliarde de euro pentru Ungaria. Fondurile fuseseră blocate anterior din cauza preocupărilor privind respectarea statului de drept.

Potrivit relatării Politico, avocatul general Tamara Ćapeta a recomandat anularea deciziei Comisiei, apreciind că Bruxelles-ul a aplicat „incorect” propriile condiții privind statul de drept înainte de a transfera fondurile către Budapesta.

Ce reproșează instanța Comisiei

În opinia juridică, Ćapeta susține că executivul european nu a realizat „o evaluare adecvată” a reformelor privind independența Curții Supreme din Ungaria și procedura de numire a membrilor Curții Constituționale. Acestea sunt două dintre aspectele esențiale pe care Parlamentul European a afirmat că nu au fost abordate corespunzător.

Avocatul general a criticat și lipsa de transparență a Comisiei, arătând că instituția nu a furnizat argumente suficiente pentru a justifica deblocarea fondurilor. „Comisia datorează o explicație nu numai Ungariei, ci și cetățenilor UE în general”, se arată într-o declarație a Curții.

Totuși, opinia juridică nu susține acuzația Parlamentului European potrivit căreia Comisia ar fi făcut abuz de putere.

Avocații generali nu sunt judecători, însă opiniile lor cântăresc semnificativ în deliberările Curții, iar hotărârea finală este așteptată în câteva luni.

„Să solicite înapoierea banilor”

René Repasi, eurodeputat german și profesor de drept european, a declarat că o eventuală anulare a deciziei ar însemna că executivul condus de Ursula von der Leyen ar trebui să „solicite înapoierea banilor”.

În cazul în care Ungaria nu ar restitui suma, Comisia ar putea compensa prin reducerea altor plăți europene la care Budapesta are dreptul.

Decizia CJUE ar putea crea un precedent important privind marja de apreciere a Comisiei în evaluarea încălcărilor statului de drept de către statele membre, în special în contextul Regulamentului privind dispozițiile comune, care impune condiții stricte privind drepturile fundamentale și independența justiției pentru acordarea fondurilor UE.

„Nu este ceea ce aveam nevoie”

Avizul vine într-un moment delicat pentru premierul Viktor Orbán, care se confruntă cu o scădere în sondaje înaintea alegerilor programate în aprilie. În ultimele luni, liderii europeni au evitat să exercite presiuni publice asupra Budapestei, temându-se că acestea ar putea fi exploatate electoral de guvernul ungar.

Un diplomat al UE, citat de Politico, a declarat că avizul „nu este ceea ce aveam nevoie” atât de aproape de alegeri.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze opinia avocatului general, iar Viktor Orbán nu a făcut declarații la sosirea sa la un summit al liderilor UE din Belgia.

Eurodeputatul ecologist Daniel Freund a calificat avizul drept „o mustrare dură pentru Comisie”, susținând că, dacă instanța va urma acest raționament, „va marca o victorie pentru statul de drept în Europa”. Acesta a afirmat că eliberarea celor 10 miliarde de euro către guvernul ungar a fost „ilegală și motivată politic”.

Hotărârea finală a CJUE va fi decisivă pentru clarificarea relației dintre Bruxelles și Budapesta și pentru modul în care Uniunea Europeană condiționează accesul la fonduri de respectarea valorilor democratice.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...