Exclusiv Cum va fi vremea în următoarele zile. ANM anunță un scurt episod de răcire: „Va aduce și ploi mai multe”

Data publicării:
vremea, meteo, canicula, vara, termometru_shutterstock_438834709
FOTO: Shutterstock

Primele zile ale săptămânii vor aduce puține manifestări de instabilitate atmosferică, cu averse în a doua parte a zilelor, în special în zonele de deal și de munte. Totodată, vremea se va încălzi ușor, iar mercurul din termometre ar putea urca până la 32 de grade Celsius în regiunile vestice și sudice. Florinela Georgescu, director de prognoză ANM, a explicat, la Digi24, că la mijlocul săptămânii este așteptat și un scurt episod de răcire a vremii.

„În următoarele două - trei zile trebuie să ne așteptăm la o vreme comparabilă cu ceea ce am avut astăzi, adică manifestări puține de instabilitate atmosferică, averse de așteptat doar în a doua parte a zilelor, mai degrabă în zonele de deal și de munte, dar cantitățile de apă să nu fie foarte importante. Pe de altă parte, unele intensificări ale vântului mai sunt posibile astăzi în partea de sud-vest a teritoriului și trecător pe arii restrânse și în zilele viitoare, în special posibil asociate cu ploile puține despre care vă vorbeam. Din punct de vedere termic, o ușoară încălzire mâine și poimâine. Dacă astăzi maximele au urcat înspre 30° în partea de vest a țării, mâine, poimâine, poate chiar și miercuri, de așteptat 30 - 32° tot în regiunile vestice, dar și în cele sudice”,  a afirmat directorul de prognoză al ANM.

Totodată, Florinela Georgescu a menționat că la mijlocul săptămânii este așteptat și un scurt episod de răcire a vremii. Răcirea se va resimți miercuri în partea de nord a țării, iar joi în toate regiunile. 

„O răcire care să facă ca temperaturile să nu se mai apropie de 30°, să se oprească în jurul a 28°, pornind de la 20-22° în regiunile nordice și posibil în cele centrale. Acest scurt episod de răcire va aduce și ploi mai multe, dar vestea bună este că spre sfârșitul săptămânii, deci weekendul viitor, putem reveni la valori care din nou, să se încadreze, în general între 24 și 32 de grade.

Săptămâna care începe aduce pe continentul european un nou val de căldură în regiunile vestice. Mai întâi Peninsula Iberică, apoi Franța vor fi afectate de temperaturi care ar putea din nou depăși 40° și acest val de căldură are tendința de a se extinde spre Europa Centrală și este de așteptat ca să ne influențeze și pe noi în a doua jumătate a lunii. Luna iulie ar putea să ne aducă temperaturi din nou de caniculă, deci valori de peste 35° în a doua parte a lunii, așa cum indică și estimările pentru următoarele 4 săptămâni. Am putea, să zicem, termina luna iulie și chiar începe luna august cu valori foarte ridicate, valori peste media perioadei, ceea ce înseamnă că există categoric un semnal că am putea înregistra în această perioadă temperaturile cele mai ridicate ale verii”.

Citește și:

Explicația pentru furtunile de o violență extremă cu care s-a confruntat România. „Trebuie să ne obișnuim încă de pe acum”

ANM a emis prognoza pe o lună. Cum va fi vremea până la începutul lui august

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...