Weekend cu restricții de circulație în Capitală: Ce străzi și bulevarde vor fi închise și cum vor circula autobuzele cu traseu deviat

Data publicării:
restrictii trafic
Foto: Captură Digi24

Urmează un weekend cu ample restricții de circulație în București. Autoritățile locale au anunțat că mai multe străzi și bulevarde importante din Capitală vor fi închise sâmbătă și duminică pentru desfășurarea mai multor evenimente cultural-sportive. Astfel, potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov, zeci de linii de autobuz vor fi deviate de la traseul obișnuit.

Potrivit Primăriei Capitalei, în zilele de sâmbătă și duminică, au loc mai multe evenimente de amploare care presupun restricții de trafic. Este vorba despre iMapp Bucharest 2021 - Winners League, maratonul Bucharest International 10k, maratonul The Color Run Night 2021, Street Delivery, Dâmbovița Delivery și marșul Fundației Cărturești.

Astfel, pentru buna desfășurare a evenimentului „iMapp Bucharest – Winners League”, care va avea loc în Piața Constituției, traficul rutier va fi restricționat în perioada 18.09.2021, ora 06.00 – 19.09.2021, ora 09.00 pe:

  • Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins ȋntre Piaţa Unirii și Piaţa Constituţiei,
  • Bulevardul Libertăţii, ȋntre Calea 13 Septembrie și Bulevardul Naţiunile Unite.

Tot sâmbătă, 18 septembrie 2021, va avea loc și evenimentul sportiv „The Color Run Night 2021”, astfel că, între orele 14.00 și 20.00, traficul rutier va fi restricționat pe traseul:

  • Parcarea Bibliotecii Naționale, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier în rond), Bd. Unirii, cu întoarcere înainte de Bd. I.C. Brătianu, Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Parcarea Bibliotecii Naționale.

Ca urmare, TPBI a decis ca, în perioada restricțiilor de circulație, mai multe autobuze să circule pe linii deviate. 

Marșul Fundației Cărturești - are loc sâmbătă, în intervalul orar 14:00 – 17:00.

Participanții se vor deplasa pe biciclete pe următorul traseu: bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, șos. Kiseleff, Piața Victoriei, șos. Nicolae Titulescu, Pasaj Basarab, Splaiul Independenței, Pasaj Ciurel, șos. Virtuții, Splaiul Independenței, șos. Grozăvești, întoarcere la intrarea Grozăvești, șos. Grozăvești, pasaj Basarab, șos. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Calea Victoriei, bd. Regina Elisabeta, bd. Schitu Măgureanu, pod Hașdeu, str. Hașdeu, Piața Arsenalului, Calea 13 Septembrie, intrare parcare B3 MNAC.

Evenimentul se va desfășura numai pe banda I de circulaţie, cu posibilitatea închiderii progresive a traficului rutier, sub supravegherea Brigăzii Rutiere.

Street Delivery București 2021 este organizat în perioada 17 - 19 septembrie pe strada Pictor Verona.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier se va închide pe strada Pictor Verona, pe segmentul de drum cuprins între străzile Alexandru D. Xenopol și Jean Louis Calderon.

Dâmbovița Delivery este un eveniment organizat de Fundația Cărturești, tot de vineri până sâmbătă, pe Splaiul Unirii, între străzile V.V. Stanciu și Abatorului.

Autoritățile au anunțat că se va restricționa circulația autovehiculelor pe Splaiul Unirii, între străzile V.V. Stanciu și Abatorului, începând de vineri, la ora 17:00 până duminică, la ora 24:00.

Ȋn vederea desfăşurării competiţiei sportive „Bucharest Internaţional 10K”, programată duminică, 19.09.2021, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, traficul rutier va fi restricționat pe următoarele artere: Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Bd. Regele Mihai I, Şos. Kiseleff, Piața Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod Haşdeu, Splaiul Independenţei, Bd. Unirii, Bd. Burebista, Bd. Decebal, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, Calea Victoriei, Str. Ion Mincu, Bd. Aviatorilor.

Ca urmare a acestor restricții, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus modificarea traseelor a 41 de linii de transport public.

 

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...