BAC 2018 | Elevii susțin miercuri proba scrisă la Matematică

Data actualizării: Data publicării:
SUBIECTE examen
Foto: Shutterstock

Absolvenții de clasa a XII-a susțin miercuri proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie – în cadrul examenului de Bacalaureat 2018.

elevi examen shutterstock_1105714274
Foto: Shutterstock

SUBIECTE şi BAREM BACALAUREAT MATEMATICĂ 2018

Subiectele la examenul de Bacalaureat 2018 la proba de matematică și istorie vor fi publicate pe Edu.ro și pe Digi24, imediat după afișare. 

Pentru susţinerea probelor scrise la BAC 2018, în cele 440 de centre de examen s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare).

Afişarea primelor rezultate la Bacalaureat 2018, care se va face în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie, până la ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00 – 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. 

Modelele orientative de subiecte la matematică sau istorie/biletele de examen/pachetele de fișiere pentru examenul național de Bacalaureat 2018 au fost concepute în acord cu programele în vigoare ale examenului, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea de analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare. De asemenea, acestea vizează cuprinderea echilibrată a materiei studiate, solicitând deopotrivă demonstrarea eficientă a competenţelor și încadrarea în timpul de lucru prevăzut de metodologie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Pentru rezolvarea subiectelor la matematică de la Bacalaureat 2018, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la matematică şi geografie în cadrul BAC 2018, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examenul de Bacalaureat 2018, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...