Petre Daea anunţă: Avem producţie record la porumb

Data actualizării: Data publicării:
porumb
Seceta de proporții din România a dat peste cap prognozele agricole din Europa și a dus la o revizuire drastică a recoltei de porumb. Foto: GettyImages

Recolta de porumb boabe a României a depășit 14,5 milioane de tone în acest an, producția medie obținută fiind de aproape 6 tone la hectar, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Seceta de proporții din România a dat peste cap prognozele agricole din Europa și a dus la o revizuire drastică a recoltei de porumb
FOTO: Getty Images

"Mai sunt încă suprafețe de recoltat în zona Transilvaniei, însă producția medie la porumb nu va putea fi influențată. Este cea mai mare obținută vreodată: 5.800 de kilograme la hectar, aproape 6 tone, și sigur că va fi și cea mai mare producție totală de porumb boabe a României", a precizat ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), producția totală de porumb boabe s-a majorat în acest an cu aproape 45%, comparativ cu anul 2016, în condițiile în care anul trecut recolta de porumb a fost puțin peste 10 milioane de tone, la o medie de 4 tone la hectar, iar față de producția record din 2014, de 11,3 milioane de tone, este cu 28% mai mare. În 2014, randamentul a fost de 4,48 tone/ha.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...